Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Relațiile PSD cu ALDE scârție rău

București: Relațiile PSD cu ALDE scârție rău

DISTRIBUIȚI

tariceanu-dragnea-negocieri143233 – 23032016 – PSD nu susţine moţiunea simplă în domeniul Justiției pe care ALDE intenţionează să o depună la Parlament, a declarat liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, PSD neânțelegând care este finalitatea acestui demers. ”Am hotărât să nu ne jucăm cu moţiunea, nici simplă, nici de cenzură. Când vom depune sau susţine o moţiune simplă o să avem un argument serios sau mai multe argumente serioase şi o să avem foarte limpede şi finalitatea. Nu putem să mai facem jocuri pur şi simplu de imagine”, a spus Dragnea referitor la intenția ALDE.

ALDE a redactat un proiect de moţiune simplă pe Justiţie, intitulată ”Drepturile şi libertăţile individuale nu sunt un lux”, considerând că atitudinea ministrului de resort nu poate să rămână nesancţionată, după cum a anuțat luni copreşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, săptămâna trecută, în legătură cu ordonanţa privind interceptările, că aceasta nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. ”Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic”, a subliniat ministrul Prună. – PROMPT MEDIA

foto:ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.