Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Reacția Cotrocenilor

București: Reacția Cotrocenilor

DISTRIBUIȚI

Andrei Muraru143364 – 30032016 –”Condamnarea colonelului Ioan Ficior de astăzi este consecința directă a demersului ”Dosarul torționarilor”. Este a doua condamnare, după Vișinescu, a unui torționar care ajunge în instanță ca urmare a unui denunț al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), de la înființarea agenției guvernamentale în 2005. La doi ani și jumătate de la denunțarea fostului comandant de la Periprava, sentința de azi dovedește că acea campanie pe care am demarat-o în vara lui 2013 a fost una profesionistă, cu dosare care s-au finalizat în justiție și, iată, cu condamnări. Crimele comunismului sunt astăzi, prin aceste condamnări, probate, mărturisite, validate în sala de tribunal, victimele sunt recunoscute și ascultate, iar criminalii sunt condamnați, încarcerați, deposedați de gradele militare, de avere și de drepturile civile. Primul nivel a fost deja atins: torționari dovediți de instanță, crimele comunismului au devenit imprescriptibile, nașterea unei jurisprudențe locale.”, a transmis consilierul prezidențial Andrei Muraru, el însuși fost șef al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) care au permis cele două condamnări.

            ”Din păcate, odată cu această condamnare a fostului șef de la Periprava, acțiunea de tragere la răspundere a decidenților comuniști vinovați de represiune riscă să se încheie defintiv cu acest caz. De ce se întâmplă însă tocmai acum așa ceva, când ar fi fost de așteptat, odată deschisă calea Justiției, să urmeze unul după altul torționari trimiși în judecată? Am mai spus-o și o repet aici: din ignoranță, din amatorism, dar nu în ultimul rând din multă lene și delăsare. În loc să continue această campanie, să investigheze noi și noi piste, să identifice potențiali făptași și să asculte martorii, IICCMER-ul de azi s-a oprit ca un ceas întors cu cheia. Pur și simplu nu mai vrea. Cine aruncă astăzi vina spre procurori înseamnă că nu cunoaște cum funcționează o investigație de acest fel. Se vede cu ochiul liber că demersul pe care l-am început în 2013 a fost abandonat și așa este și astăzi. Atâta timp cât IICCMER nu va mai face investigații, Dosarul torționarilor va rămâne definitiv închis”, a concluzionat  Muraru. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.