Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul Comănescu s-a întâlnit cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Islamice...

București: Ministrul Comănescu s-a întâlnit cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Islamice Pakistan

DISTRIBUIȚI

Comanescu - Sardar Ayaz Sadiq143330 – 29032016 – Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a primit la 28 martie 2016, la Bucureşti, o delegaţie parlamentară pakistaneză condusă de preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Islamice Pakistan, Sardar Ayaz Sadiq.

            În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au exprimat satisfacţia pentru nivelul foarte bun al cooperării dintre România şi Pakistan la nivel bilateral și internațional. Au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cu accent pe importanţa consolidării dialogului politic şi a cooperării economice, precum şi pe stimularea investiţiilor reciproce și identificarea unor proiecte concrete de colaborare. Pe fondul interesului reciproc de continuare a apropierii dintre cele două țări, au fost discutate noi modalități de dinamizare a schimburilor culturale, științifice și educaționale.

Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb consistent de opinii cu partea pakistaneză privind rolul regional important al Pakistanului, din perspectiva poziţiei sale geostrategice de punte de legătură din Asia Centrală şi Asia de Sud.

            Ministrul Lazăr Comănescu a condamnat cu fermitate atacul terorist care a avut loc la 27 martie 2016 la Lahore, în Pakistan, soldat cu numeroase victime nevinovate, majoritatea femei şi copii, şi care a afectat semnificativ populaţia creştină. A transmis sincere condoleanţe familiilor îndoliate şi a reiterat sprijinul și contribuția României pentru eforturile internaționale destinate combaterii terorismului în plan mondial, informează MAE. – PROMPT MEDIA

foto:mae.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.