La reuniune au participat și şefii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei – 143357 – 30032016 – Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a participat ieri la dezbaterea ”Rolul Politicii Europene de Vecinătate în limitarea efectului crizelor regionale”, organizată de Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor la Palatul Parlamentului.
La dezbatere au fost prezenţi membri ai Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România, ai unor think-tank-uri, ai societăţii civile şi mass-media.
De asemenea, au participat şefii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, precum şi un reprezentant al Ambasadei SUA la Bucureşti.
În intervenţia sa, ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a salutat iniţiativa Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor a Parlamentului României de a organiza dezbateri pe teme de maximă importanţă ale actualităţii europene, apreciind că schimbul opinii cu reprezentanţii Parlamentului este benefic pentru demersurile diplomatice şi de politică externă.
A reliefat semnificaţia deosebită a tematicii dezbătute, în contextul provocărilor actuale, având în vedere impactul major al evoluţiilor din vecinătatea Uniunii asupra stabilităţii şi securităţii UE. Ministrul Lazăr Comănescu a pledat pentru sporirea coerenţei şi eficienţei unei Politici Europene de Vecinătate revizuite, fundamentată pe o mai bună înţelegere a realităților specifice ale statelor partenere şi capabilă să îşi calibreze instrumentarul de acțiune la aceste realităţi.
Referindu-se la Vecinătatea Estică a UE, a evidenţiat rolul Parteneriatului Estic şi importanţa implementării Acordurilor de Asociere/DCFTA pentru aprofundarea cooperării UE cu ţările regiunii, precum şi în avansarea pe calea reformelor a partenerilor estici. A reliefat sprijinul constant al României pentru parcursul european al statelor partenere angajate în acest sens. A prezentat sprijinul concret şi consecvent al ţării noastre pentru avansarea agendei europene a R. Moldova.
În context, a reliefat corelaţia necesară între reforma Politicii Europene de Vecinătate şi elaborarea Strategiei Globale a UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, insistând asupra rolului deosebit de activ şi a demersurilor susţinute ale ţării noastre, împreună cu alte state membre ale UE, în vederea reflectării corespunzătoare a dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate şi a Sinergiei Mării Negre în viitoarea Strategie europeană. – PROMPT MEDIA
foto:mae.ro