Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministerul Culturii întârzie aplicarea legii pentru înfiinţarea Muzeului Naţional ”Constantin Brâncuşi”

București: Ministerul Culturii întârzie aplicarea legii pentru înfiinţarea Muzeului Naţional ”Constantin Brâncuşi”

DISTRIBUIȚI

Gheorghe Udrişte143405 – 31032016 – Deputatul Gheorghe Udriște atrage atenția Ministerului Culturii că nu a pus încă în aplicare prevederile Legii nr. 199/2015 pentru înfiinţarea Muzeului Naţional ”Constantin Brâncuşi”, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.

În urmă cu doi ani, parlamentarul spune că a promovat în Parlament proiectul legislativ pentru înființarea la Târgu Jiu a Muzeului Național ”Constantin Brâncuși”, proiect care a fost votat în luna iunie a anului trecut. Legea nr. 99/2015 prevede înfiinţarea instituției în subordinea Ministerului Culturii. Muzeul va avea ca principale obiective: iniţierea şi elaborarea de lucrări şi programe de cercetare asupra operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi; identificarea lucrărilor şi alcătuirea unui repertoriu al lucrărilor marelui artist aflate pe teritoriul României şi în străinătate şi organizarea de expoziţii temporare, prin expunerea acestora în Muzeu; reunirea tuturor lucrărilor marelui artist într-o expunere de tip virtual cu imagini 3D de tip digital; organizarea de tabere de creatie, etc.

            “Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 20 iulie 2015 și a intrat în vigoare în prima zi a anului curent. Cu toate acestea, Muzeul rămâne în continuare doar un proiect pe hârtie, iar ritmul lent în care se iau deciziile în Ministerul Culturii este de neconceput. Instituția abia a făcut primii pași în implementarea proiectului în luna februarie a acestui an, deși până în acest moment trebuiau deja obținute toate avizele necesare pentru înființarea muzeului. Prevederile legii sunt cât se poate de clare și trebuie doar puse în aplicare”, a transmis Gheorghe Udriște.

Conform informaţiilor oferite de Ministrul Culturii, în urma celei de-a doua interpelări pe acest subiect transmisă de deputatul Udrişte, ministerul prevede ca până la sfârşitul anului în curs să fie realizat un plan operational care să permită apoi înfiinţarea şi organizarea noului muzeu.

            “Fiind o lege adoptată în iulie 2015, Ministerul Culturii avea datoria să cunoască problema și să prevadă în bugetul de anul acesta și cheltuielile cu Muzeul Național „Constantin Brâncuşi”. De discuții și negocieri suntem sătui, Ministerul Culturii să înțeleagă că nu poate amâna la nesfârșit aplicarea unei legi și trebuie intervenit pentru urgentarea procesului de implementare. Sunt absolut de acord ca este un proces care trebuie gandit riguros,extrem de atent si conceput in spiritul personalitatii universale a marelui artist.

            Dar dacă ne luăm după spusele ministerului, sfârşitul acestui an ne va prinde tot fără muzeu. În aceste condiţii,  Domnule Ministru al Culturii, să fiţi sigur că aţi pierdut  şansa ca în acest mandat al Dvs, care culmea, se încheie tot la sfârşitul acestui an, să intraţi în istoria culturii româneşti măcar prin ducerea la capăt a acestui demers administrativ.

             Camera Deputatilor v-a oferit această şansă dar conform planificării ministeriale, cu siguranţă  o veţi rata şi ar fi pacat,  nu pentru Dvs ci pentru România şi Brâncuşi! Şi cum ar spune un gorjan de-al nostru de pe la Hobiţa: “Dumnezeu îţi dă dar în traistă  nu-ţi bagă!”, a conchis deputatul Gh. Udrişte. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.