143170 – 21032016 – Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a evaluat, în cadrul unei ședințe de comandă, stadiul măsurilor și acțiunilor prioritare ale MAI pentru perioada imediat următoare, printre acestea numărându-se pregătirea alegerilor, derularea programului de reducere a deficitului de personal din MAI și analiza operativă la nivel național.
Având în vedere că marți, 22 martie 2016, încep primele activități din Calendarul Electoral, adoptat prin Hotărâre de Guvern, MAI a luat măsurile organizatorice necesare pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor locale. Au fost demarate deja și se află în fază de finalizare procedurile de achiziție pentru ștampilele și timbrele autocolante, au fost puse la dispoziția Instituțiilor Prefectului sumele de bani necesare achizițiilor pentru alegeri și s-au pregătit resursele necesare pentru operaționalizarea Biroului Electoral Central (BEC), inclusiv s-au luat măsuri pentru preluarea în pază a sediului BEC începând de vineri, 25 martie a.c.
De asemenea, în perioada imediat următoare vor începe activitățile de instruire a prefecților și va fi planificată prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale, prezidată de ministrul afacerilor interne.
În ceea ce privește asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, raportat la perioada pre-campanie, ministrul afacerilor interne a cerut Poliției Române și Jandarmeriei Române să intensifice prezența la acțiunile și manifestările publice și să acționeze cu fermitate în aplicarea strictă a legii.
Referitor la concursurile de trecere în corpul ofițerilor a agenților și subofițerilor, s-a constatat că prima etapă a programului de reducere a deficitului de personal din MAI se apropie de final, urmând ca în perioada viitoare să fie demarate procedurile pentru organizarea primelor concursuri de încadrare din sursă externă.
Dintre aceste aproximativ 3.000 de posturi, peste 1.100 vor fi destinate pentru reîncadrarea sau rechemarea în activitate a foștilor polițiști sau cadre militare în rezervă, inclusiv cei disponibilizați. Publicitatea acestor concursuri va fi asigurată de către fiecare inspectorat general, inclusiv pe paginile web ale structurilor MAI.
În condițiile în care Guvernul României are în derulare mai multe programe pentru dezvoltarea mediului rural, posturile care urmează a fi încadrate din sursă externă sunt destinate cu prioritate pentru zona de ordine publică din mediul rural, pentru asigurarea ordinii publice și creșterea siguranței cetățeanului.
În acest moment deficitul de personal din MAI este de peste 12.000 de posturi, numai de la începutul acestui an fiind înregistrate peste 3.000 de încetări ale raporturilor de serviciu prin pensionare.
În cadrul ședinței de comandă a fost analizată situația operativă de la începutul anului, constatându-se că se menține trendul de scădere a infracționalității înregistrat de la sfârșitul anului trecut. Una dintre cauzele acestei concluzii pozitive este creșterea semnificativă a numărului de patrule mixte Poliție-Jandarmerie pentru asigurarea ordinii publice.
Pentru perioada viitoare au fost stabilite misiunile principale ale structurilor MAI, în condițiile în care urmează o serie de sărbători religioase (Paștele Catolic, Floriile și Paștele Ortodox) care presupun și importante misiuni de ordine publică. Totodată, ministrul afacerilor interne a cerut Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să intensifice activitățile de prevenire și să desfășoare exerciții privind simularea intervențiilor în diferite zone și medii care presupun prezența unui număr mare de persoane. – PROMPT MEDIA
Perfecții ăstia perfecti, ne iau pâinica de la guriță nu or să mai fie hoți. Tot pe criterii politice din acelea sunt numiți d-ar domnil să dea, mi-este frică că mă dau afară din poliție dacă zic mai multe