143359 – 30032016 – Concluzia bilanțului SRI, prezentat marți după-amiază, este că suntem performanți, dar nu suntem perfecți, a declarat directorul general al instituției, Eduard Hellvig. ”Suntem performanți pentru că am prevenit orice posibil atentat terorist în România, am sprijinit determinant justiția în combaterea corupției la nivel înalt, am ținut sub control extremismul și crima organizată, am construit un nivel adecvat de securitate cibernetică și am furnizat permanent decidenților și partenerilor noștri intelligence de calitate”, a subliniat Hellvig.
”Nu suntem perfecți pentru că mai avem de lucru în ceea ce privește transparența activității Serviciului. Și nu suntem perfecți pentru că nu am atins maximum în gestionarea resurselor. Toate acestea le-am făcut într-un mediu de securitate extrem de complicat, cu un cadru legislativ inadecvat și în continuă schimbare. La 26 de ani de la înființarea SRI, prioritatea noastră este siguranța cetățenilor. Pentru că terorismul, corupția, crima organizată și agresiunile cibernetice îi vizează astăzi în mod direct. În 2015, aceasta s-a tradus, spre exemplu, prin nepermiterea intrării în țară sau expulzarea din sânul societății a peste 340 de persoane cu risc terorist. Am avut și avem în atenție alte 9.000 de persoane care nu au acces pe teritoriul naţional. Am trimis organelor de aplicare a legii peste 3.800 de informări și factorilor de decizie aproape 10.000 de informații, toate privind riscuri cu impact la nivelul concetățenilor noștri. Specialiștii SRI au gestionat peste 550.000 de alerte cibernetice. Avem un raport de bilanț plin de astfel de cifre. După parcurgerea procedurilor parlamentare, vi-l vom pune la dispoziție. Țin să subliniez, însă, că evaluarea noastră în 2015 nu a fost atât despre cifre, cât despre oameni și misiunile lor. În spatele fiecărui rezultat stau zeci de ofițeri și sute de zile de muncă. Și mai stau și adevărații eroi ai intelligence-ului: sursele noastre. Mai avem de lucru în ceea ce privește dezvoltarea unei percepții publice corecte. Și pentru că vorbim de percepții, precizez că în lumea serviciilor de informații continuitatea și predictibilitatea sunt atuuri strategice. Din acest motiv, niciun director responsabil nu generează seisme. Asta ca să răspund la unele dintre întrebările din spațiul public. Un alt atu este respectarea legii. Deciziile recente nu au un impact major în intelligence, dar pot afecta eficiența aplicării legii. Ne-a fost încredințată o misiune pe care am îndeplinit-o cu succes și cu eforturi considerabile. Spre exemplu, volumul de prelucrare a datelor din capacități tehnice era de trei ori mai mare decât nivelul optim. Abia acum ne îndreptăm spre normalitate. Asta, ca să răspund altor întrebări din spațiul public. În ceea ce privește prioritățile pentru anul în curs, acestea sunt prevenirea terorismului pe teritoriul național și sprijinirea efortului internațional de combatere a acestui flagel. Vrem să păstrăm și să dezvoltăm cele peste 100 de parteneriate active, cu accent pe relațiile regionale. România este astăzi o redută de securitate, dar avem grijă să nu ne transformăm într-o insulă între vecinii noștri. Gestionarea migrației poate deveni un risc în condițiile degradării continue a stării de securitate din Orientul Mijlociu și a modificării rutelor balcanice. Trebuie să fim pregătiți să o gestionăm. Suntem, de asemenea, atenți la provocările de securitate din est, indiferent dacă vorbim de agresivitatea Rusiei, instabilitatea Ucrainei sau lipsa de predictibilitate a Moldovei. Fluctuațiile economice, resimțite rapid în plan social, continuă să ne preocupe, în condițiile în care sunt intrinsec legate de nivelul de corupție și de evaziune fiscală, respectiv de volatilitatea unor piețe externe. Nu putem să ne asumăm singuri aceste responsabilități, de aceea mizăm în continuare pe sprijinul tuturor partenerilor noștri instituționali. Inclusiv astăzi, în cadrul bilanțului, am primit astfel de asigurări. Chiar și așa, nimeni nu poate garanta succesul absolut și, după cum s-a demonstrat în Europa, nu există serviciu de informații infailibil. Dar avem o reputație solidă în lumea intelligence-ului și aceasta se bazează pe fapte, nu pe percepții. Avem un nivel ridicat de securitate individuală și colectivă în România. Și acestea sunt fapte, nu percepții. Și sunt totodată angajamentul nostru pentru viitor. Ca de la cetățeni la cetățeni”, a spus directorul SRI. – PROMPT MEDIA
foto:sri.ro