142982 – 10032016 – În deschiderea dezbaterii privitoare la raportul dintre calitatea democraţiei şi libertatea presei, organizată de Comisia specială pentru evaluarea stării democraţiei şi a statului de drept în România, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, a declarat: ”Mă aflu, încă, sub impresia diferitelor comentarii pe care le-am văzut, ieri, în spaţiul public, în legătură cu decizia Curţii Constituţionale a României de a interzice Serviciului Român de Informaţii să facă interceptări care face, realmente, titlurile peste tot. Pentru mine este un moment extrem de important deoarece vine să confirme ceea ce eu am susţinut, am avut curajul să spun de o bună bucată de vreme, şi anume că drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate, abuzate, există grave derapaje democratice şi astăzi nu vedem decât un singur lucru: Curtea Constituţională a României pune lucrurile – cel puţin în această privinţă, deoarece cu această decizie nu este rezolvată întreaga problemă – într-un făgaş firesc şi ne atrage atenţia că serviciile de informaţii nu se pot substitui organelor de cercetare penală.
Această chestiune mi-a amintit de o situaţie anormală, pe care n-am simţit-o chiar pe propria piele, pentru că eram mult prea tânăr pe vremea aceea, creată în timpul comunismului, când Securitatea făcea şi anchete, nu avea numai specificul muncii de informaţii. Făcea cam ce făcea, până la decizia Curţii Constituţionale a României, şi Serviciul Român de Informaţii. Constat că, după căderea comunismului, o lungă perioadă ne-am bucurat în mod real de o democraţie care avea, în centrul ei, respectarea drepturilor şi libertăţilor individului, încet-încet am glisat către un regim autoritar, un regim de dictatură, un regim de abuz şi lucrul acesta, aşa cum spuneam, este, practic, confirmat prin decizia Curţii Constituţionale a României, care nu mai dă voie SRI să-şi extindă câmpul tactic în zona Justiţiei, aşa cum a făcut-o. Într-un fel, încerc să apreciez la justa ei valoare această situaţie. Pe de altă parte, însă, pentru mine este un moment foarte trist, deoarece am văzut în saţiul public aşa-zişi jurnalişti care au început să plângă pe umărul serviciilor secrete. Am auzit o aberaţie cum n-am putut să-mi imaginez rostită de un fel de jurnalist care se lamenta referitor la soarta celor aproximativ 1.000 de persoane de la SRI transcriau convorbirile telefonice. Ce o să se întâmple cu ele? Adică încerca să transforme problema într-una socială. Un jurnalist care nu militează pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului nu şi-a înţeles rostul meseriei şi, din păcate, există foarte mulţi în România de astăzi care, în mod conştient sau inconştient, dar mai degrabă cred că în mod conştient – lucrează în serviciu comandat -, sunt prelungirile sistemelor serviciilor de informaţii în spaţiul public şi acţionează ca agenţi de influenţă. Desigur, aici este şi o problemă a serviciilor de informaţii care au scăpat de sub controlul public. Vă spun foarte clar că acele comisii înfiinţate pentru a exercita controlul parlamentar asupra serviciilor secrete nu-şi fac treaba deloc, iar lucrul acesta se vede, observăm că serviciile secrete şi-au făcut, de pildă, Academia Naţională de Informaţii care este un câmp foarte fertil de unde se pot racola viitorii agenţi sub acoperire sau personal cu grade. Deci asistăm la o situaţie pe care nu mi-aş fi putut-o imagina în anii ’90, iar lucrurile acestea, în loc să fie semnalate şi criticate de toată presa, subliniez, de toată presa, sunt nu numai tolerate de unii, dar şi alimentate şi lăudate. De aceea, consider că dezbaterea de astăzi capătă o importanţă şi o relevanţă şi mai mari. Aş vrea să fiu bine înţeles: eu nu consider presa singurul vinovat. O bună parte dintre vinovaţi se află în spaţiul politic, sunt membri ai Parlamentului care, prin tăcerea loc complice, au permis extinderea acestor abuzuri, mai există o serie de alţi vinovaţi, ca, de pildă, membri ai Guvernului, ministrul Justiţiei, care pare că nu înţelege care-i este menirea, Guvernul însuşi, Preşedinţia. Toate aceste instituţii ar trebui să sesizeze în ce situație gravă se află democraţia din ţara noastră. Iar presa ar trebui să fie un suport pentru acele voci care au curajul să semnaleze toate aceste lucruri. Din păcate, aşa cum spuneam, o serie de centre de putere sunt foarte tolerante cu această situaţie şi probabil că o să ajungem la un moment dat, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada comunistă, să sesizeze alţii din străinătate dezechilibrele, excesele şi abuzurile din România. Aşa cum, în perioada comunistă, exista societatea civilă era amorţită, anesteziată, cumpărată cu carnete de partid şi nu vorbea nimeni de nimic. Totul era perfect. Era o democraţie perfectă. Dar observau cei din străinătate care era, de fapt, situaţia şi ajungeau să sancţioneze România şi conducerea de atunci şi ţara noastră a făcut şi din acest punct de vedere o figură aparte, fiindcă situaţia nu era comparabilă cu cea din ţări precum Polonia, Cehoslovacia, Ungaria unde vocile independente puteau fi auzite. Mi se pare că astăzi România se află din nou într-un pericol major pe care cred că suntem cu toţii chemaţi, cei care avem conştiinţa trează să atragem atenţia asupra acestui lucru şi să încercă să revenim la normalitate. După publicarea motivației deciziei 51/2016 a CCR, am remarcat lansarea în mass media a unor mesaje propagandistice menite să inducă derută și frustrare în rândul opiniei publice: ”lupta anticorupție este blocată sau încetinită de decizia CCR” sau ”marii corupți vor scăpa nepedepsiți”. Nu, corupții nu vor scăpa, dacă procurorii vin cu probe solide, dacă dau de urma banilor furați și nu se bazează doar pe stenogramele unor ascultări şi, mai cu seamă, dacă respectă drepturile omului. Lupta anticorupție nu e blocată şi ea trebuie să continue în respectul faţă de Constituţie.” – PROMPT MEDIA
