Acasă Externe Agenda Europeana Boştinaru: „Pacea în Siria nu poate fi obţinută fără o soluţie politică”

Boştinaru: „Pacea în Siria nu poate fi obţinută fără o soluţie politică”

DISTRIBUIȚI

victor-bostinaru142958 – 09032016 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat că pacea în Siria nu poate fi obţinută în absenţa unei soluţii politice, în care să fie implicată toţi actorii regionali şi internaţionali.

Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European în contextul unei dezbateri privind situaţia din Siria, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Acordul fragil de încetare a focului, intrat în vigoare săptămâna trecută, se menţine în majoritatea zonelor, în ciuda unor încălcări izolate. Aceste 10 zile au fost foarte importante pentru cetăţenii sirieni, în contextul celor 5 ani de conflict. Această linişte relativă ne poate ajuta să continuăm pe calea rezolvării diplomatice a conflictului, pentru că, soluţia politică este singura cale.

Nu există o altă alternativă la această soluţie şi avem nevoie de un angajament şi voinţă politică pentru a reuşi! O soluţie politică în Siria va permite comunităţii internaţionale să se concentreze pe ceea ce este mai important: combaterea Daesh şi a altor terorişti şi stoparea răspândirii acestora în întreaga regiune. Numai aşa vom permite cetăţenilor sirieni să rămână la casele lor şi să nu îşi rişte viaţa pe drumul spre Europa sau în altă parte.”

Totodată, mai arată eurodeputatul român: „Parteneriatul şi participarea opoziţiei moderate siriene la aceste discuţii este esenţială şi ea trebuie garantată. Aşadar, respingem orice acţiune împotriva acestei opoziţii şi împotriva oraşului Aleppo, acţiuni care ar putea pune în pericol acordul de încetare a focului şi discuţiile la nivel internaţional.

Reducerea violenţei a permis accesul convoaielor umanitare către populaţia sinistrată. Totodată însă, acest ajutor trebuie să continue, iar guvernul sirian trebuie să coopereze şi să faciliteze aceste intervenţii. Se înţelege de la sine faptul că, atât timp cât nu vom asigura o soluţie politică, criza umanitară va continua.”

„Războiul din Siria are mulţi actori implicaţi, iar confruntările sunt multe, variabile şi se suprapun. Iată de ce este foarte important ca toate părţile implicate, inclusiv Turcia şi Rusia, să respecte obiectivele fixate de Rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite 2254, din octombrie 2015: lupta contra grupurilor teroriste şi facilitarea unei soluţii politice pentru Siria” a conchis vicepreşedintele social-democraţilor europeni pentru politică externă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.