143202 – 22032016 – Autorităţile belgiene au decis să ridice la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Aeroportul internaţional Bruxelles – Zaventem este închis până miercuri dimineaţa, la ora 6.00 (5.00 GMT), a precizat Brussels Airport, în timp ce principalele gări feroviare din Bruxelles sunt închise până la noi dispoziţii. Zborurile dinspre şi către Bruxelles au fost suspendate. ‘Multe avioane au fost redirecţionate spre aeroportul Charleroi’ (sudul Belgiei), a indicat un purtător de cuvânt al companiei ce administrează aeroporturile din Paris.
”Rămâneţi unde vă aflaţi!”’, a menţionat Centrul de criză belgian, pe contul său de Twitter. De asemenea, Politia si Armata au intarit masurile de securitate in centralele nucleare din Belgia. – PROMPT MEDIA