Acasă Externe Londra își renegociază poziția înaintea summitului european de la Bruxelles

Londra își renegociază poziția înaintea summitului european de la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

Hollade - Cameron142559 – 17022016 –  Londra renegociază termenii apartenenţei sale la UE, iar vizita fulger a premierului britanic David Cameron la Paris a avut ca principal scop găsirea unui acord de principiu din partea Franţei, înaintea summitului european de la Bruxelles de joi şi vineri, anunță RRA. Deocamdată, Franţa pune condiţii şi refuză orice revizuire a tratatelor europene. Parisul subliniază că există o voinţă clară la nivelul UE de a se găsi o soluţie care să permită rămânerea Marii Britanii în sânul celor 28.

Preşedintele François Hollande a dat de înţeles că Franţa şi unii dintre partenerii săi europeni nu sunt gata să semneze fără negocieri suplimentare documentul propus de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ca urmare a cererilor formulate de Londra.

Unii dintre observatori nu mai ezită să vorbească despre o adevărată confruntare între Franţa şi Marea Britanie.

După cum se ştie, premierul britanic David Cameron a promis încă înainte de realegerea sa, anul trecut, pentru un nou mandat de cinci ani, o renegociere a prezenţei britanice în sânul UE şi o validare a noilor condiţii printr-un referendum.

Încă de pe atunci, observatorii subliniau că David Cameron a făcut acest lucru pentru a-şi păstra poziţia de lider în sânul Partidului Conservator şi pentru a-i împiedica pe euroscepticii lui Nigel Farage de a obţine un scor bun la alegeri.

După ce a fost reales, premierul britanic a prezentat ca revendicări posibilitatea pentru Guvernul de la Londra de a suspenda prestaţiile sociale pentru migranţii veniţi din sânul UE, din ţări cum ar fi Polonia sau România.

De asemenea, el a cerut ca Marea Britanie să nu aibă obligaţia de a participa la o uniune din ce în ce mai strânsă cu ţările europene, aşa cum specifică tratatele.

El a vrut şi să protejeze City-ul, importanta piaţă financiară şi bursieră de la Londra, şi a cerut ca inclusiv ţările care nu fac parte din zona euro să se poată opune anumitor măsuri decise în sânul zonei euro, dacă acestea le-ar putea leza interesele.

Acest din urmă punct, care riscă să afecteze uniunea bancară a ţărilor din euro, este cel mai contestat de Franţa.

Băncile franceze critică propunerile făcute de Donald Tusk pentru a da satisfacţie britanicilor.

Ele consideră că aceste propuneri avantajează băncile britanice.

În anturajul preşedintelui François Hollande se insistă asupra faptului că un acord la summitul de la Bruxelles privind Marea Britanie nu ar reprezenta în niciun caz o modificare a tratatelor europene.

Ar fi vorba doar de o decizie a şefilor de stat şi de guvern din UE cu valoare juridică proprie şi cu perspective doar de a fi integrată ulterior în tratate, altfel spus, la ceea ce multă lume consideră a fi un şantaj din partea britanicilor se va răspunde, probabil, cu nişte promisiuni, ce e drept, solemne, dar numai promisiuni – ceea ce critică, de altfel, în Marea Britanie opozanţii suveranişti ai premierului David Cameron.

În ceea ce priveşte cealaltă mare problemă abordată la Bruxelles, criza migranţilor, poziţia Franţei este că trebuie aplicată strategia deja hotărâtă până acum la nivel european.

Trebuie deci sprijinită Grecia, pentru ca ea să poată înregistra şi tria migranţii şi trebuie definitivată cooperarea cu Turcia, astfel încât fluxul de migranţi în general şi mai ales cei clandestini să fie redus în mod semnificativ. – PROMPT MEDIA

foto:romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.