142356 – 05022016 – Ministrul Lazăr Comănescu participă la Amsterdam la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (tip Gymnich).
Dezbaterile din cadrul reuniunii ministeriale se vor concentra pe Strategia globală a UE privind politica externă şi de Securitate, Iranul, din perspectiva evoluţiilor şi implicaţiilor regionale dinainte şi de după anunţarea Implementation Day (16 ianuarie 2016) și migraţie. Subiectul referitor la migraţie va fi discutat de şefii diplomaţiilor europene împreună cu omologii acestora din statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană şi în prezenţa preşedintelui Comitetului pentru politică externă din Parlamentul European, Elmar Brok.
Reuniunile informale de tip Gymnich sunt organizate de două ori pe an de către statul care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE. Denumirea provine de la castelul Gymnich din Germania, unde a avut loc prima întâlnire de acest fel, în 1974.
Scopul principal al acestor reuniuni este facilitarea unui amplu schimb de opinii privind subiecte de actualitate de pe agenda de politică externă europeană. Dezbaterile nu se finalizează cu adoptarea de concluzii oficiale. Totodată, reuniunile tip Gymnich reprezintă punctul de plecare pentru dezbaterea temelor ce urmează să figureze pe agenda reuniunilor formale din semestrul respectiv (Consiliul Afaceri Externe, Consiliul European etc.). – PROMPT MEDIA