142277 – 02022016 – Polițiștii din Ialomița au efectuat percheziții la Primăria Slobozia și la domiciliul primarului, viceprimarului, a directorului Direcției de urbanism și al secretarei primăriei. Anchetatorii îi suspectează de abuz în serviciu. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa au efectuat zece percheziţii, în municipiul Slobozia şi localitatea Bucu, la sediul unei instituţii publice şi la locuinţele a patru persoane.
Persoanele vizate sunt bănuite că, în cursul anilor 2011 şi 2014, ar fi eliberat două autorizaţii de construire a unui imobil, clădirea urmând să beneficieze de un regim de înălţime D+P+2E+M. Cea de-a doua autorizaţie ar fi fost eliberată fără derularea procedurilor necesare de autorizare şi nu a fost identificată până în prezent în arhiva instituţiei deşi i s-ar fi alocat un număr de înregistrare electronic, spun polițiștii.
Totodată verificările sunt efectuate şi sub aspectul legalităţii modului în care au fost eliberate mai multe autorizaţii de construire pentru spaţii comerciale ridicate pe raza municipiului Slobozia. – PROMPT MEDIA