EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
142666 – 23022016 – Nu îmi face absolut nicio plăcere faptul că, din nou, am avut dreptate. Atunci când am afirmat că domnul Cristian Buşoi nu este nimic altceva decât viitorul-fost candidat PNL pentru Primăria Generală a Capitalei. El a fost anunţat în această poziţie, mult prea devreme. PNL se grăbise în mod suspect. De aici concluzia pe care am tras-o, cum că Buşoi nu a fost decât un „iepuraş”. Dar şi înlocuirea sa prin Orban este făcută tot prea devreme. Ce şanse are Orban?
Îmi este cu neputinţă să înţeleg de ce se precipită PNL. De ce riscă acest partid să-şi vulnerabilizeze candidatul, făcând, mereu şi mereu, primul anunţ. Iniţial, m-am gândit că este o strategia a tandemului Gorghiu – Blaga. Aceea de a plasa pe terenul de luptă o ţintă falsă. În persoana lui Buşoi. În timp ce, adevăratul candidat se pregăteşte în linişte. Ceea ce ar fi presupus, pe de o parte, un om de sacrificiu, adică Buşoi, şi, pe de altă parte, un personaj ţinut în umbră, dar cu maximă notorietate, şi care ar fi putut intra în luptă, printre ultimii. După ce, în prealabil, adversarii ar fi fost, nu numai bine studiaţi, ci şi fripţi pe toate părţile, prin declaraţii politice sau prin intermediul unor dezvăluiri de presă. O asemenea strategie, în mod obligatoriu, mai trebuia să îndeplinească o condiţie. Şi anume ca adevăratul candidat să fie cel mai bine poziţionat dintre oameni politici, astfel încât, la capătul alegerilor, PNL să poată spune că prin intermediul lui a obţinut al doilea număr de voturi după cel realizat de Iohannis în campania prezidenţială.
Să fie acest personaj Ludovic Orban? Da şi nu. Da, pentru că el are o notorietate maximă, după 25 de ani de activitate politică în care a îndeplinit numeroase demnităţi, între care şi cea de ministru al Transporturilor sau de viceprimar general al capitalei. Liberal pur-sânge, Ludovic Orban a candidat, de două ori, pentru funcţia de preşedinte al partidului, iar în prezent este Prim vice-preşedinte. Experienţa sa în administraţia publică îl recomandă şi ea pentru Primăria Generală.
Toate aceste argumente, la care se mă pot adăuga mute altele, sunt însă contracarate de un detaliu. Şi anume de faptul că, Ludovic Orban, contrar strategiei ipotetice pe care am prezentat-o mai sus, nu a fost nicidecum un pretendent secret pentru candidatura la Primăria Generală. Dimpotrivă. El şi-a anunţat, din capul locului, disponibilitatea pentru a participa la această competiţie şi a participat la o confruntare internă în PNL, fiind surclasat însă de Buşoi. Adică, tocmai de “iepuraş”. Iar un alt element care îmi întăreşte bănuiala că, de fapt, PNL nu a avut nicio strategie, este a doua decizia grăbită. Şi anume retragerea precipitată a lui Buşoi şi nominalizarea lui Orban în postura de candidat, fără a fi fost lăsat un timp necesar creării de suspans şi creşterii, şi pe această cale, a şansei unui liberal de a obţine victoria.
Dacă nu a existat nicio strategie cât de cât eficientă legată de aruncarea în lupta pentru Primăria Generală a Capitalei, atunci, fireşte, sunt inerente fel de fel de suspiciuni legate de nominalizarea lui Orban. Se ştie, de pildă, că Ludovic Orban a candidat pentru funcţia de co-preşedinte PNL. A ştiut să piardă elegant şi tot elegant a declarat, din capul locului, că o va susţine, cu toată forţa, pe câştigătoare. Adică, pe doamna Alina Gorghiu. Dar, în general, în politică, cei care eşuează într-o asemenea tentativă îşi pierd, mai devreme sau mai târziu, capul. Nu cumva, după toate măsurătorile făcute în ultima vreme, PNL a ajuns la concluzia că va pierde Primăria Generală a Capitalei şi, în consecinţă, a ales, în persoana lui Orban, omul de sacrificiu? Ar fi o mişcare, pe cât de abilă, pe atât de perversă. Pentru că, în mentalul colectiv, Orban se plasează la antipodul “iepuraşului”. El este perceput ca un candidat valid. Dacă PNL pierde, nu mai poate fi acuzat că a aruncat în luptă o plevuşcă. Iar conducerea scapă în felul acesta şi de răsuflarea a lui Ludovic Orban, care, în eventualitatea unui eşec generalizat la locale, dacă el însuşi nu ar fi parte al acestui eşec, ar putea ridica pretenţia preluării conducerii partidului. Interesant, nu?
Şi nici nu ştiţi ce urmează! Dacă dezvoltăm această temă s-ar putea să descoperim, la nivelul cercului de decizie PNL, care se întinde, în mod cert, până la Palatul Cotroceni, dacă nu cumva şi până la o altă instituţie a statului, lucruri asupra cărora merită să reflectăm.
