142278 – 02022016 – Modificarea Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Ministerul Finanțelor Publice propune completarea condițiilor pe care operatorii economici trebuie să le îndeplinească pentru a putea comercializa coloranți și marcatori pentru motorină, precum și pentru păcură și produse asimilate acesteia din punct de vedere al nivelului accizelor. În acest sens, a fost elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Astfel, operatorii economici pot veni cu dovada faptului că substanțele utilizate pentru colorare și marcare sunt conforme cu prevederile din Codul fiscal și normele metodologice prin prezentarea unui certificat emis de producătorul acestora, nu doar prin prezentarea unui certificat emis de un laborator acreditat conform standardului ISO 17025, în România sau în alt stat membru UE. În acest fel, operatorii economici au mai multe opțiuni în ce privește conformarea la condițiile impuse de legislație privind substanțele de marcare și colorare a produselor energetice.
Referitor la substanțele pentru colorarea produselor energetice, normele metodologice au precizat formula chimică și numărul CAS (standardul internațional de înregistrare și identificare unic) al substanțelor prevăzute în Codul Fiscal ce trebuie utilizate precum și modul în care operatorii economici ce comercializează coloranți trebuie să se înregistreze la autoritatea vamală. Întrucât comercializarea păcurei și a produselor asimilate acesteia nu poate fi efectuată fără ca produsul să fie colorat și marcat corespunzător, iar în cazul motorinei, aceasta nu poate fi comercializată într-un scop scutit de accize fără a fi marcată și colorată, s-a ajuns la un blocaj semnalat de operatorii economici care comercializează aceste produse.
Prin prezentul proiect de hotărâre de guvern se urmărește atât deblocarea situației existente, cât și fluidizarea acestei activități în viitor. – PROMPT MEDIA