142318 – 04022016 – Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță” va fi finanțat în 2016 cu suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea, pe anul 2016, a participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Este vorba de tichetele sociale pentru încurajarea copiilor să urmeze grădinița, iar suma totală este de 55,5 milioane lei. Banii sunt repartizați județelor în funcție de numărul de copii înscriși la grădinițe și declarați eligibili pentru program. Atașat, poate fi consultat tabelul cu repartizarea finanțării pe județe și municipiul București.
Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – ”Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite. Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).
Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.
Prezența zilnică a copiilor la grădiniță o țin educatorii, după un formular similar celui folosit de Fundația Ovidiu Ro în programul pilot. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj. Copiii eligibili pentru acest program sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social.
Stimulentul acordat sub formă de tichet social este acordat pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili. Înscrierea în Program este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole. Tichetele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori. – PROMPT MEDIA
foto:fiecarecoplilagradinita.ro