Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ialomițianu: PSD este pe cale să bulverseze mediul de afaceri cu...

București: Ialomițianu: PSD este pe cale să bulverseze mediul de afaceri cu ajutorul Parlamentului

DISTRIBUIȚI

MINISTRI_gheorghe ialomitianu3142719 – 25022016 –  Nu au trecut nici două luni de la intrarea în vigoare a noului Cod fiscal şi peste o sută de parlamentarii PSD au iniţiat o propunere legislativă, care a fost deja adoptată de Senat şi care va crea un adevărat haos în sistemul fiscal şi în mediul de afaceri românesc, atenționează deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor.

Astfel, sub denumirea populistă de ”propunere legislativă privind impozitul specific unor activităţi”, iniţiatorii propun un nou sistem de impozitare pentru activităţile economice din domeniul turismului, hotelier, restaurante şi alimentaţie publică, sistem paralel cu sistemul fiscal deja existent în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal pentru microîntreprinderi. ”Lipsa de profesionalism a iniţiatorilor, dar şi a comisiilor de specialitate în care a fost avizat actul normativ în Senatul României, se reflectă în faptul că nu au ţinut în niciun fel cont de observaţiile Consiliului Legislativ, care a recomandat expres ca modificările aduse politicii fiscale să se facă în interiorul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în scopul unei unice reglementări fiscale. S-ar fi evitat astfel paralelismele legislative, precum şi confuzia enormă care s-ar crea în mediul de afaceri prin existenţa a două norme fiscale. Mai caragios este faptul că, deşi potrivit regulamentelor celor două Camere o astfel de iniţiativă trebuia analizată pe fond de către comisiile de buget-finanţe, majoritatea PSD-ALDE-UNPR din Parlament a evitat dezbaterea în aceste comisii, încercând să obţină un raport favorabil în comisii care nu au în competenţă politica fiscală şi bugetară a ţării. Este mare păcat că, la nici două luni de la implementare noului Cod fiscal, parlamentarii PSD calcă în picioare unul dintre principiile fundamentale ale noului Cod fiscal, asupra căruia toate partidele politice căzuseră de acord şi anume – predictibilitatea politicii fiscale din România. Acest principiu înseamnă, în sensul legii, că politica fiscală asigură „predictibilitatea impunerii, asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii.”.

”În perioada în care am deţinut funcţia de ministru al finanţelor publice m-am consultat în permanenţă cu mediul de afaceri şi cu întreprinzătorii mici şi mijlocii, în special din domeniul turismului şi hotelier şi îmi aduc foarte bine aminte că opinia majoritară a acestora era în sensul lăsării la latitudinea agentului economic, a întreprinzătorului, a felului de impunere pentru care aceştia optează. În felul în care PSD înţelege să bulverseze astăzi politica fiscală, abia reformată, ne duce cu gândul la faptul că dacă iniţiativa PSD va fi adoptată, se va crea confuzie nu numai în rândul agenţilor economici din sectorul turismului, dar şi pentru inspectorii fiscali ai ANAF. Din păcate, majoritatea parlamentară a PSD-ALDE-UNPR este pe punctul de a compromite încă o dată iniţiativele venite dinspre mediul de afaceri, printr-o proastă reglementare”, atenționează Ialomițianu. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.