Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Dan Cristian Popescu: Dreptate, ochii plânși vor să te vadă

București: Deputatul Dan Cristian Popescu: Dreptate, ochii plânși vor să te vadă

DISTRIBUIȚI

Dan Cristian Popescu142762 – 26022016 – Usurința și detașarea cu care a vorbit ieri Ion Iliescu despre românii uciși la Revoluție, ca despre un fel de ”victime colaterale”, m-a revoltat profund. Să ceri unor familii și unui popor să nu își mai plângă copiii sau părinții, deopotrivă eroi, depășește orice logică sau chiar și o imaginație bolnavă. Probabil că pe ideea aceasta tovarășul Iliescu nu este de acord nici cu condamnarea torționarului Vișinescu sau a altora care au comis același tip de fapte., declară deputatul PNL Dan Cristian Popescu.

”Nu vreau să comentez acuzațiile care i se aduc lui Ion Iliescu în acest dosar sau despre rolul său în evenimentele din decembrie ’89, deocamdată nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă care să îi ateste vinovația, dar pot să condamn afirmațiile dumnealui, atât din punct de vedere uman, cât și politic. Totuși, domnia sa nu vorbește în calitate de simplu cetățean pensionar al acestei țări, ci în calitate de fost președinte al statului și de membru influent al celui mai mare partid de stânga. Am avut parte de cea mai sângeroasă trecere de la comunism la capitalism și cu toate astea, mulți dintre oamenii de frunte ai vechiului regim încă ne conduc, fără ca noi să știm cine și unde sunt sau fără ca cineva să ia vreo măsură împotriva lor. Ne-a fost fluturată în față o execuție a liderului, dar membrii sistemului, cei care au susținut și întărit regimul totalitar au rămas pe poziții de forță. Probabil de aceea, în ciuda potențialului uriaș de creștere, am fost și țara cu un parcurs democratic și economic atât de slab, măcinat de corupție la toate nivelurile. Mulți dintre dumneavoastră v-ați gândit sau gândiți că au o vârstă, că în curând se retrag și începe, într-un final, schimbarea. Ei bine nu, ei nu se retrag, doar predau ștafeta. Ei și-au pregătit deja copiii, nepoții, învățăceii, să le ducă mai departe realizarile. Este suficient să aruncați un ochi la politicienii din noua generație formată de vechii comuniști, oameni care la 40 de ani au dosare penale pe bandă și sunt acuzați că au prejudiciat statul cu zeci sau sute de milioane de euro, și să vă interesați cum au ajuns acolo și cine i-a promovat. Da, Revoluția trebuie privită și în ansamblu, din punct de vedere social sau politic, dar orice viață de om pierdută în mod inutil, haotic, din nepăsare sau pentru a legitima pe cineva, trebuie pedepsită aspru, chiar și peste un deceniu, două sau trei. Avem nevoie să știm cine și unde a greșit pentru a închide acest capitol, pentru a merge mai departe. Dacă nu, creezi cel mai periculos precedent pentru o societate, unul care apasă întreaga ei conștiință, care îi murdărește istoria și care dăinuie, în timp, generații după generații”, susține Popescu.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.