Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: 1.001 de misiuni de prevenție în caz de Doamne ferește

București: 1.001 de misiuni de prevenție în caz de Doamne ferește

DISTRIBUIȚI

 050725-C-0326M-502142617 – 22022016 –  Săptămâna trecută, inspectorii de prevenire din cadrul IGSU au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activități în domeniile comerț, alimentație publică și de agrement  (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum și la unități sanitare.

Astfel, personalul specializat din componența serviciilor profesioniste pentru situații de urgență a desfășurat 1.180 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 2.905 sancţiuni contravenţionale (2.344 avertismente şi 561 amenzi contravenţionale), în cuantum de 2.227.904 lei.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiştii IGSU au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfășurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menţionată, la nivel național s-au realizat 1.001 acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc.  Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenați în zece comisii de recepție pentru verificarea respectării cerințelor de securitate la incendiu pe timpul execuției lucrărilor de construcții și au continuat analizarea documentațiilor necesare acordării avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat și acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

În plan operaţional, în aceeaşi perioadă, la nivel național au fost derulate 5.376 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 251 misiuni de stingere a incendiilor, 4.713 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 29 misiuni de descarcerare şi 79 pentru deblocare/salvare. De asemenea, în cele cinci zile, 4.368 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 38 au fost salvate din medii ostile vieţii. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.