142076 – 21012016 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat miercuri seara, în plenul Parlamentului European reunit în sesiune la Strasbourg, faptul că noul guvern din Republica Moldova trebuie să restabilească situaţia economică şi socială şi să implementeze reformele asumate faţă de Uniunea Europeană. Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în contextul unei dezbateri privind Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, în prezenţa Comisarului European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.
Victor Boştinaru: ”În acest moment în care dezbatem, Parlamentul Republicii Moldova, după cum aţi aflat, a investit noul guvern Pavel Filip. Acest vot vine după o lungă perioadă de severă instabilitate politică şi de neimplementare a angajamentelor asumate atât faţă de Uniune, cât şi faţă de cetăţenii Republicii Moldova. Lunile acestea pierdute au dus la pierderea unei părţi din încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi în partidele democratice din Moldova. Iată de ce este atât de important ca rolul şi performanţa acestui guvern odată instalat, să se vadă prin restabilirea situaţiei economice şi sociale, precum şi prin implementarea fără ezitare a reformelor asumate. Instalarea noului guvern reprezintă în acelaşi timp un semn pozitiv pentru stabilitatea atât de necesară Republicii Moldova, dar mai ales, este imperativ efortul de creştere şi de câştigare a încrederii cetăţenilor acestei ţări.”
Totodată, eurodeputatul a făcut un apel la o reacţie din partea Comisiei Europene la presiunile exercitate de Federaţia Rusă: ”Domnule comisar, înainte de a încheia, vă spun că la Chişinău au venit astăzi doi reprezentanţi ai forţelor ostile democraţiei şi stabilităţii cu un avion de la Moscova şi că forţe ostile democraţiei au încercat să pătrundă în Parlamentul Republicii Moldova pentru a-i bloca activitatea. Aştept din partea Comisiei Europene o reacţie la această încercare de destabilizare.” – PROMPT MEDIA