141913 – 12012016 – Odată cu reluarea cursurilor, polițiștii acționează zilnic pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ din Ilfov.
Începând cu 11 ianuarie, polițiștii din Ilfov și-au reluat activitățile în zonele adiacente ale celor 218 unități de învățământ aflate pe raza județului. Astfel, polițiștii de ordine publică și rutieră vor acționa în zona gradinițelor, școlilor și liceelor pentru prevenirea evenimentelor negative, creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice. De asemenea, polițiștii Comaprtimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au reluat activitățile în unitățile de învățământ, scopul fiind prevenirea victimizării minorilor, a delincvenței juvenile, precum și pentru deprinderea de către copii a principalelor reguli de circulație.
Polițiștii vor oferi sfaturi elevilor cu privire la modalitățile prin care se pot proteja pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, precum și informații referitoare la consecințele încălcării legii și a normelor de conduită în societate. Totodată, polițiștii au pregătit pentru copii diferite materiale audio-video cu conținut preventiv educativ, care vor fi vizionate în timpul întâlnirilor organizate în unitățile de învățământ.
Dintre recomandările oferite de polițiști elevilor, amintim:
Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere, respectați regulile de circulație și traversați drumul public la culoarea verde a semaforului, după o temeinică asigurare. Nu traversați strada în fugă!
În drumul vostru spre școală sau spre casă, evitați zonele slab iluminate și parcurgeți acest drum împreună cu alți colegi! Nu acceptați compania unor persoane necunoscute! Nu vă implicați în altercații!
Evitați expunerea de telefoane, bani, bijuterii, deoarece acestea pot atrage atenția infractorilor!
Alegeți-vă cu atenție prietenii și evitați compania celor violenți! Nu recurgeți la violență pentru a vă impune părerile!
În pauză, nu părăsiți incinta școlii sau curtea unității de învățământ!
În cazul în care observați persoane străine în școală sau în curtea școlii, anunțați cadrele didactice!
În ceea ce îi privește pe conducătorii auto care circulă în zona unităților de învățământ, le reamintim că, în apropierea acestora, trebuie să reducă viteza de deplasare și să manifeste atenție sporită! – PROMPT MEDIA