Acasă Economie Franța: Criza de la Renault nu a ajuns încă la Dacia

Franța: Criza de la Renault nu a ajuns încă la Dacia

DISTRIBUIȚI

renault_m141977 – 15012016  –  Acţiunile grupului auto francez Renault s-au prăbuşit ieri, la Bursa din Paris, în primă fază cu peste 20%, după percheziţii care au vizat depistarea unui eventual soft de trucare a noxelor eliminate de motoarele diesel. Testele nu au indicat anomalii, informează France Presse, care citează reprezentanţi ai constructorului.

Ancheta din Franţa nu afectează, în acest moment, Automobile Dacia, al cărei proprietar este Renault, a declarat pentru Radio România Bogdan Mirică, jurnalist de specialitate.

”În acest moment, nu cred că e cazul să ne facem probleme despre emisiile constructorului de la Mioveni, însă recunoaştem că am tremurat puţin la aflarea veştii că maşinile francezilor ar putea avea softul de păcălire a emisiilor, pentru că dacă se dovedea adevărat, clar şi maşinile Dacia puteau fi implicate în acest scandal, iar, să fim sinceri, constructorul de la Mioveni nu cred că şi-ar fi permis un asemenea scandal, cel puţin din punct de vedere financiar”, a spus Bogdan Mirică.

Şi acţiunile celuilalt mare grup auto francez, Peugeot-Citroën, au fost afectate de vestea percheziţiilor, deşi la teste nu s-a detectat vreo anomalie. A fost o zi neagră şi pentru acţiunile Fiat Chrysler, care au pierdut peste 10% la Bursa din Milano, în urma acuzaţiilor că ar fi falsificat cifrele de vânzări în SUA, informează romania-actualitati.ro. –  PROMPT MEDIA

foto:romania – actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.