142048 – 20012016 – Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a ţine sub control criza refugiaţilor, în caz contrar spaţiul Schengen urmând să intre în colaps, este avertismentul lansat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, anunță Radio România Actualități.
El a făcut această declaraţie în faţa eurodeputaţilor, care s-au reunit la Strasbourg pentru a discuta pe tema crizei refugiatilor,cât şi despre propunerile Marii Britanii, care ameninţă cu ieşirea din Uniunea Europeană.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a fost chemat în faţa eurodeputaţilor pentru a vorbi despre rezultatele summitului din decembrie, de la Bruxelles.
Fac un apel la statele membre să implementeze pe deplin strategia privind repartizarea refugiaţilor – a spus preşedintele Tusk.
El a amintit că statisticile arată că numărul imigranţilor rămâne îngrijorător şi a numit această criză o provocare existenţială pentru Europa Unită.
„Împărtăşesc că afirmaţiile premierului olandez Mark Rutte, potrivit cărora, nu mai avem la dispoziţie decât două luni pentru a controla situaţia. Statisticile arată că în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou am întregistrat 2 mii de sosiri pe zi în Europa, potrivit Frontex. Summitul din martie va fi ultimul moment în care putem evalua dacă strategia noastră funcţionează. Dacă nu, vom suporta o gravă consecinţă, şi anume, dispariţia Spaţiului Schengen”, a spus Donald Tusk.
Preşedintele Tusk a vorbit şi despre negocierile cu Marea Britanie, care ameninţă cu ieşirea din spaţiul comunitar şi a dat asigurări că nu va exista vreun compromis legat de valorile fundamentale, şi anume, non-discriminarea sau liberatatea de mişcare.
Mai mulţi europarlamentari au vorbit în discursurile lor în plen despre lipsa de acţiune şi solidaritate la nivel european, ei urmează să înceapă dezbaterea legată de situaţia statului de drept în Polonia. – PROMPT MEDIA