EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
142116 – 25012016 –
Consiliul Suprem de Apărare al Ţării nu s-a întrunit pentru a analiza situaţia din Republica Moldova. Şi pentru a identifica căile de acţiune. O strategie pe termen imediat, mediu şi lung. Care să ţină cont de parteneriatul nostru euro-atlantic. Dar, în acelaşi timp, să promoveze interesul naţional. Şi dacă este cazul, şi eu cred că este, CSAT ar trebui să identifice şi deficienţele din activitatea serviciilor secrete. Şi să taie capete. Noi nu am găsit timp pentru aşa ceva. Federaţia Rusă, da.
În Basarabia, care a primit cu un scop foarte precis numele de Republica Moldova, atribuit de către Moscova comunistă, din punct de vedere etnic, în afară oricărei îndoieli, există o majoritate românească. Iar etnicii ruşi, chiar dacă trecem de partea lor toate căsătoriile mixte, reprezintă o minoritate. În aceste condiţii, este normal să ne punem întrebarea de ce tabăra unionistă este atât de subţire, ea reprezentant ceva sub 25%.
Dar înainte de toate, haideţi să ne întrebăm de ce Moscova poate să acorde o prioritate Republicii Moldova, la cel mai înalt nivel, în timp ce România, aşa cum se vede cu ochiul liber, nu poate. Încercând să identificăm o explicaţie, trebuie să ne ducem puţin înapoi în timp. Atunci când s-a destrămat o parte din Uniunea Sovietică, Republica Moldova avea posibilitatea, nu numai să-şi proclame independenţa, fie ea şi formală, dar şi să-şi schimbe denumirea. În denumirea să istorică. De Basarabia. Nu a făcut-o. De ce?
Pentru că destrămarea Uniunii Sovietice, ca de altfel a întregului bloc estic al statelor satelit, a fost programată şi dirijată. Au concurat mai multe state în această operaţiune, dar principalul jucător a fost Moscova. Cum să nu îşi utilizeze Kremlinul întreaga influenţă uriaşă asupra Republicii Moldova, când aşa cum am văzut, a făcut-o extrem de precis şi de agresiv şi în ceea ce priveşte România care, sub Nicolae Ceauşescu, jucase cartea independenţei. Şi, totuşi, aşa-numitele fronturi de salvare naţională s-au născut, simultan, în mai toate fostele republici socialiste, dar şi la Bucureşti. Această denumire era vehiculată încă din 1988. Cu un an înainte de căderea lui Ceauşescu.
Aşa că nu este de mirare de ce Chişinăul a păstrat denumirea de Republica Moldova şi de ce acolo lucrurile au evoluat aşa cum au evoluat. Se numeşte, nu Basarabia, ci Republica Moldova pentru a acredita, în subliminal, teza conform căreia poporul moldovean este unul singur şi reprezintă altceva decât poporul român. Cu cizma apăsată pe Chişinău, ruşii au ţintit întotdeauna şi Iaşul. Locul istoric al Micii Uniri. Acest obiectiv îl are în continuare în vedere Kremlinul, mai ales sub Vladimir Putin.
Evenimentele din Chişinău ar fi putut fi foarte bine controlate de români în parteneriat cu statele europene, cu Statele Unite. În definitiv, în Republica Moldova, cum am explicat într-o altă analiză, serviciile noastre secrete, nu numai că s-au îmbulzit să racoleze cetăţeni, dar s-au şi concurat între ele. Ajungând uneori chiar la conflicte. Şi, în orice caz, bătându-se pe oligarhi. Dacă ne-am apuca să numărăm, am constata că noi şi aliaţii noştri avem, de fapt, mai mulţi agenţi acoperiţi şi agenţi de influenţă în Republica Moldova decât au ruşii. Numai că ai noştri sunt mai proşti. Sau comanda este mai proastă. Adică, politica este deficitară.
În aceste condiţii, eu înţeleg perfect de ce Moscova acordă o atenţie atât de mare evenimentelor degenerate în criză de la Chişinău, punând această temă chiar pe ordinea Consiliului ei Suprem, în timp ce Bucureştiul tace şi nu face. Oare se teme Bucureştiul de propria analiză pe această temă?
Dacă lucrurile continuă aşa, atunci disoluţia statului numit impropriu Republica Moldova va fi pecetluită. Iar pasul doi va fi reintrarea ei, pentru multe decenii, în mod oficial, în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse. Asta dacă nu cumva vom avea o “Rusia Mare”.
Cândva, când vom trage linie şi vom constata că nu am avut nicio strategie legată de Republica Moldova şi că nepropunând o asemenea strategie, Chişinăul a fost abandonat, în mod discret, de către Washington, cât şi de către Berlin, va fi mult prea târziu. – PROMPT MEDIA
