141935 – 13012016 – RADET anunţă, miercuri, 13 ianuarie 2016, că va opri furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzire la şase puncte termice, care alimentează un număr de 69 de blocuri, până la ora 24.00, pentru efectuarea unor lucrări programate în zona bulevardului Ion Mihalache din Sectorul 1 al Capitalei.
Decizia începerii acestor lucrări a fost luată având în vedere temperaturile exterioare pozitive, precum şi prognoza meteo anunţată cu valori în scădere pentru zilele următoare.
În cursul zilei de miercuri, echipele RADET mai efectuează lucrări de reparaţii ale unor avarii, în zona Palatului Cotroceni, pe Bulevardul Geniului din Sectorul 6 şi pe Splaiul Unirii între Calea Vitan şi Şoseaua Mihai Bravu şi strada Ion Minulescu din Sectorul 3, care nu afectează furnizarea încălzirii şi a apei calde către populaţie. – PROMPT MEDIA