Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PSD vrea ca armele folosite în ”tabere sportive” să nu mai...

București: PSD vrea ca armele folosite în ”tabere sportive” să nu mai fie folosite haotic

DISTRIBUIȚI

Ninel-Peia142127 – 25012016  –  Întrucât grupările paramilitare din Ungaria sau ale maghiarilor de la noi încep să fie tot mai active prin munții Covasnei și Harghitei, organizând felurite ”tabere sportive”, unde tineri înfierbântați de dorul pentru Ungaria Mare se instruiesc în mânuirea armelor și tehnici de luptă și folosesc arme de agrement sau tir sportiv, fapt care nu este interzis de lege, deputații PSD Ninel Peia și Mădălin Voicu au depus un proiect de modificare a unui singur paragraf din Legea nr. 295/2004. Este vorba despre alineatul 4 al articolului 65 din respectiva lege. În forma veche, acest alineat stabilea ca ”armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv” să poată fi folosite în ”spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor”. Propunerea lui Peia și Voicu este limitarea mai drastică a utilizării acestui tip de arme în așa fel încât să poată fi folosite ”doar în spaţii destinate sportului, respectiv baze sportive sau poligoane special amenajate pentru aceste activităţi”.

În expunerea de motive, autorii proiectului susțin că ”prin natura acestor sporturi care atrag grupuri mari de oameni, în care se folosesc tehnici şi tactici militare, echipamente militare, acestea ar trebui supravegheate şi monitorizate, urmărindu-se păstrarea caracterului sportiv”.

În același document, Peia și Voicu arată că ”acum totul se desfăşoară haotic, prin păduri sau fabrici dezafectate cu potenţial pericol letal, fără supraveghere sau control din partea cuiva”, în timp ce, dacă s-ar aproba modificarea propusă de ei,  prin limitarea acestor în baze dedicate, prin apariția acestora ”se vor crea federaţii, competiţii, campionate, se vor vinde produse destinate acestor competiţii”.

Nu în ultimul rând, autorii invocă și un motiv economic: ”Canalizarea acestor activităţi spre baze sportive ar introduce în circuitul economic venituri care acum se pierd, ar stimula investiţiile în acest segment de activitate şi ar concentra spre locuri bine definite cluburi sportive sau grupuri individuale de practicanţi”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.