141982 – 18012016 – Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş vor avea, luni, de la orele 16.00, o întâlnire de lucru, informează reprezentanţii Executivului. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni.
Tot luni, şeful statului se va întâlni cu adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Victoria Nuland, în timp ce Dacian Cioloş se va întâlni cu oficialul american duminică seara, de la ora 20.00.
Preşedintele şi premierul au avut o primă întâlnire de lucru în urmă cu o săptămână. – PROMPT MEDIA