141864 – 08012016 – În 2016 ar trebui inaugurate zece structuri de primiri urgență, iar până în 2018 trebuie să fie achiziționate 1.650 de ambulanțe și cinci elicoptere pentru SMURD, acesta fiind planul întocmit de Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne, sub îndrumarea celor de la NATO, potrivit profit.ro.
Decizia de suplimentare a capacității de intervenție în cazul unor dezastre naturale sau conflicte a fost expusă într-un document oficial de experții NATO trimis către autoritățile române în care este prezentată ”necesitatea imperioasă” de realizare a acestor cerințe. Acest document, semnat de un membru al Guvernului Cioloș, arată că experții NATO au recomandat, în actualul context internațional, marcat de „accentuarea conflictelor și a tensiunilor politico-militare și sociale”, sporirea „capacității de reziliență” a sistemelor strategice naționale. Acest lucru presupune dezvoltarea unor capacități de intervenție suplimentare față de cele actuale, care să facă față cât mai bine unor situații de urgență de amploare.
”Experții NATO au subliniat, la ultimele întâlniri și discuții pe care le-am avut la Bruxelles, necesitatea imperioasă pentru sistemele strategice naționale (așa cum este și sistemul public de intervenție în situații de urgență) de a-și dezvolta capacitatea de reziliență, adică capacitatea de intervenție potențială, suplimentară față de posibilitățile de acțiune uzuale, care să permită un răspuns cât mai adecvat în situații deosebite, cum sunt dezastrele naturale și conflictele militare”, se arată în documentul citat.
Pentru a îndeplini aceste cerințe, autoritățile române au stabilit o serie de priorități pentru perioada 2016 -2018. Astfel, pentru anul 2016 este avută în vedere finalizarea a 10 structuri de tip compartiment de primiri urgență (CPU), alocările bugetare acoperind și cheltuielile necesare pentru reducerea deficitului de personal.
Pentru 2016 autoritățile au în vedere totodată suplimentarea graduală a posturilor atât pentru unitățile și compartimentele de primiri urgențe, cât și pentru serviciile de ambulanță. În vederea aisgurării funcționării optime a sistemului de urgență prespitalicesc, obiectivul stabilit al Guvernului până în 2018 îl constituie achiziționarea a minimum 1.650 de ambulanțe, 41 de autospeciale de transport personal și victime multiple și 3 autospeciale de tip AIDACC. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat achiziția, până în 2018, a cinci elicoptere pentru SMURD. – PROMPT MEDIA