141841 – 07012016 – Guvernul a decis, la prima ședință din acest an, să modifice până în luna februarie articolul din Codul Fiscal care prevede că persoanele fizice care nu obțin venituri sunt obligate să achite contribuția pentru asigurările sociale de sănătate (CASS).
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, intenția Executivului este de a elimina obligativitatea plății CASS. În prezent, datorează bani la CASS și cei care nu realizează venituri din salarii, pensii, indemnizații de șomaj, venituri din activități independente, venituri din chirii, venituri din activități agricole sau piscicultură, indemnizații de creștere a copilului, bani din concedii medicale și ajutoare sociale, cu excepția tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, dacă nu realizează venituri din muncă. În mod similar, și studenții de până la 26 de ani beneficiază de asigurare de sănătate, fără a plăti contribuții la stat, dacă nu au venituri din muncă. De asemenea, nu plătesc CASS tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului, cu condiția să nu realizeze venituri din muncă sau să nu fie beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Nu plătesc CASS soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate, femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, persoanele persecutate din motive politice, veteranii și văduvele de război, persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza OUG nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte resurse. – PROMPT MEDIA