Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: ANOFM zice că și-a făcut planul

București: ANOFM zice că și-a făcut planul

DISTRIBUIȚI
anofm

 anofm142157 – 26012016  –  În 2015, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a reuşit să depăşească numărul prognozat de persoane ce urmau a fi încadrate ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forţei de Muncă. Astfel, 354.029 de persoane  şi-au găsit loc de muncă prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, faţă de 350.000, cât a fost estimat.

Dintre acestea, 107.904 au vârsta peste 45 de ani, 87.816 se încadrează în grupa de vârstă 35 – 45 de ani, 83.240 au între 25 – 35 de ani, iar 75.069 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de mediul de provenienţă, cele mai multe locuri de muncă au fost identificate pentru persoanele din zona urbană (196.353). Ca şi în anii precedenţi, măsurile de bază care au condus la angajarea celor mai multe persoane în căutarea unui loc de muncă au fost medierea muncii şi informarea şi consilierea profesională.

Pe tot parcursul anului 2015, judeţul Timiş s-a menţinut pe primul loc în ceea ce priveşte ocuparea, la finalul anului totalizând 20.700 de persoane încadrate. A fost urmat, la o foarte mică distanţă de Bucureşti (19.000 de persoane) şi de judeţele Suceava şi Prahova, cu 18.700, respectiv 18.500 de persoane angajate. Printre judeţele cu un grad ridicat de ocupare se numără şi Hunedoara (16.700) şi Neamţ (16.000).

De asemenea, pentru creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în anul 2015, ANOFM, prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, precum şi 37 de burse la cererea pieţei muncii, pentru meserii în diferite ramuri de activitate (confecţii îmbrăcăminte, construcţii, fabricarea mobilei etc.) şi pentru grupuri vulnerabile pe piaţa muncii (persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în detenţie, femei, elevi şi studenţi, tineri cu risc de marginalizare socială). –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.