Acasă Externe SUA: Cazul Polaris duce la vârful PSD?

SUA: Cazul Polaris duce la vârful PSD?

DISTRIBUIȚI

dumitru-martin141592 – 11122015 – Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI şi acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force) pentru obţinerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogălniceanu, scrie presa americană.

Potrivit Sacramento Bee online, Dumitru Martin, acţionar la Polaris Constanţa alături de deputatul PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI în 1 decembrie, pe Aeroportul Internaţional din San Francisco, unde ajunsese de la New York. El fusese invitat la o întâlnire la San Francisco de agenţi sub acoperire, care s-au prezentat drept mijlocitori în acest aranjament în vederea dării/luării de mită.

Firma lui Martin, Polaris M Holding, a plătit în urmă cu trei luni, suma de 100.000 de dolari – ultima tranşă dintr-o mită în valoare de peste un milion de dolari – unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriană Travis, dar care cooopera cu FBI, potrivit unor documente judiciare (şi anume o plângere penală şi o declaraţie pe propria răspundere a unui agent FBI), făcute publice marţi.

Potrivit acestei declaraţii a agentului special Matthew Young, suma de bani ar fi fost oferită ca mită în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani, containere de transport şi depozitare. Polaris a virat banii în 19 septembrie, într-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar aceştia au fost retraşi ca probă în 14 octombrie, se mai arată în declaraţia citată.

Dumitru Martin a fost arestat în urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni şi în cadrul căreia au fost folosiţi doi agenţi sub acoperire.

”Am deschis o anchetă asupra familiei lui Martin şi a altor persoane, în iulie 2014”, scrie agentul special în declaraţie. ”În cadrul anchetei mi s-a comunicat că autorităţile române investigau Polaris pentru corupţie şi dare de mită către autorităţi locale şi funcţionari români ai statului”, precizează el.

Cei doi agenţi sub acoperire s-au întâlnit pentru prima dată cu doi reprezentanţi ai firmei Polaris la Suisun City, pe 27 octombrie 2014, când s-a oferit un comision de 10% în schimbul garantării faptului că acel contract avea să fie încredinţat firmei lui Martin, scrie Young în declaraţie. Cei patru au mers dus la baza Travis, situată în apropiere, unde s-au întâlnit cu comandantul escadronului, care a insistat ca proprietarul firmei să semneze contractul şi să plătească mita. În aceeaşi noapte, Martin a venit cu un avion în California pentru a se întâlni cu comandantul, se mai arată în declaraţie.

Agentul descrie în continuare alte şase întâlniri, în următorul an, la San Francisco, New York, Budapesta (Ungaria) şi Sacramento, şi oferă informaţii provenind din e-mailuri schimbate între cei implicaţi. Young mai scrie în declaraţia sa că FBI deţine înregistrările întâlnirilor şi citează, de asemenea, din ”abundenţa” din e-mailuri.

După ce aranjamentul a intrat în impas, din cauza anchetei de corupţie din România, contractul respectiv a fost acordat altei firme, însă relaţiile au fost reluate ulterior, pe tema unei licitaţii fictive, în vederea acordării contractului cu privire la containere.

Martin şi comandantul au semnat, pe 11 septembrie, atât un contract de aprovizionare militară a bazei Travis, cât şi alte două contracte menite să ascundă mita, se arată în declaraţie.

Când Martin, în vârstă de 55 de ani, s-a întâlnit cu agenţi FBI, la San Francisco, el credea că urma să participe la o nouă întâlnire din seria de întâlniri la care a luat parte atât el, alţi reprezentanţi ai Polaris, oficialul militar de la Travis şi alte două persoane, care erau de fapt agenţi sub acoperire. Unul dintre aceştia din urmă intenţionează să ceară clemenţă când se va pronunţa sentinţa, pentru că a acceptat mită în calitate de agent pentru contracte militare. Celălalt acţiona ca om de afaceri interesat să obţină contracte în România din partea Guvernului român.

Martin a fost prezentat pentru prima dată în faţa unui judecător federal, la San Francisco, în 2 decembrie şi a fost dus în custodie la Sacramento, unde a apărut marţi în faţa judecătoarei federale Carolyn K. Delaney. El a compărut din nou în faţa lui Delaney miercuri, la o audiere, în vederea unei eliberări pe cauţiune, însă procurorul adjunct federal Todd Pickles a cerut ca Marin să fie menţinut în detenţie fără posibilitatea eliberării pe cauţiune, iar avocatul apărării, John Balazs, a cerut eliberarea pe cauţiune în condiţii stricte. Audierea urmează să continue luni.

Dumitru Martin este fratele fostului prefect al judeţului Constanţa din perioada 2002 – 2005 Gheorghe Martin şi unchiul deputatului PSD Eduard Martin. Familia Martin deţine societatea Polaris M Holding, care se ocupă de serviciul de salubrizare în municipiul Constanţa din 1998. Polaris M Holding are contracte de salubrizare şi în alte oraşe din ţară, între care Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Zimnicea, Alba Iulia, Bumbeşti-Jiu, Slobozia, dar şi cu Consiliul Judeţean Timiş.

Deputatul Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, miercuri, fiind suspectat că i-ar fi dat mită opt milioane de euro fostului primar din Constanţa Radu Mazăre, în vederea facilitării emiterii unor documente şi înlesnirii câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. În acest dosar au fost trimişi în judecată, miercuri, şi Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta din urmă sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, anunţă Mediafax.

Jurnalistul Rareş Bogdan e de părare că acest scandal va zgudui vârful PSD pentru că ”este incredibil. Nu cred că există în lumea aceasta largă un astfel de caz.”

El susține că există  legături între Mazăre, Strutinsky, Nicuşor Constantinescu, primarul Făgădău şi firma Polaris, cum această firmă are legături în Teleorman, Alexandria, Roşieri de Vede. Polaris asigură luarea gunoiului şi încălzirea în aceste oraşe. Doar în Teleorman are, primim mesaje, 93 de contracte cu statul. Trăim într-o Românie cu susul în jos”, a încheiat Rareş Bogdan, în cadrul emisiunii pe care o realizeaza la Realitatea TV.

Un alt jurnalist, Oreste Teodorescu, este de părere că felul în care funcţionează afacerea Polaris, este ”un model mafiot”. ”Aceste afaceri urmează un model mafiot, în care fac milioane de dolari în străinătate şi falimentează în România. Despre aceşti domni s-a vorbit puţin: şi-au înfinţat o firmă, Polar Enterprises, în statul Delaware, în SUA, care are un profit lunar între unu şi patru milioane de dolari, în timp ce multele firme ale familiei din România, cu contracte cu statul, sunt aproape falimentare. Metodologia a fost învăţată de la Silviu Prigoană, care s-a asociat în SUA cu Adrian Tărău. Ţineţi minte, cazul procurorului Panait şi al traficului cu combustibil pe care îl făcea Tărău. În timp ce 50 de firme ale lui Prigoană erau falimentare în România, aveau afaceri de milioane în Chicago. De exemplu, dl Martin, fost prefect de Constanţa, Eduard Martin era copilul teribil care conducea maşini puternice şi era deputat în Parlamentul României. Au plătit mai multe taxe şi impozite în SUA decât au plătit veodată în România. Denotă nu doar un caracter moral îndoielnic, ci şi faptul că au jurat strâmb atunci când au spus că vor ajuta la propăşirea venitului României. Urmaşii de drept ai acestor averi au fost aruncaţi în închisorile comuniste, apoi din profesori universitari au ajuns vatmani sau fochişti, pentru că nu aveau dosare bune. Urmaşii lor au fost supuşi unor umilinţe îngrozitoare de către urmaşii tovarăşilor, care au crezut că România va rămâne mereu a lor. Ei au crezut că se vor putea perpetua la nesfârşit. Dacă aceşti bani ar fi continuat să îi ruleze în România, ar fi creat circuite economice, dar ei nu au investit bani în România, gândiţi-vă la tripticul Martin, la gruparea Monaco, la Prigoană şi Tărău. Cei care ne-au furat nouă banii nu au folosit banii în ţară”.

Jurnalistul de investigaţii Alexandru Căutiş a explicat dosarul Polaris şi legăturile acestui dosar cu vârful PSD: ”Mulţi mafioţi au crezut că nu vor păţi nimic dacă fac afaceri cu americani. Primul care s-a înşelat în această privinţă a fost Sorin Ovidiu Vântu, dar am văzut şi alte cazuri în care parteneri ai americanilor au sfârşit devoalaţi chiar de americani. Susţin că şi dosarul Microsoft e lucrat în mare parte cu ajutorul oficialilor americani. Dacă se dau astfel de semnale foarte evidente, cum e arestarea de 1 decembrie a lui Martin, e clar că sunt pregătiţi să facă curăţenie aici. Clasa politică coruptă din România a fost o unealtă folosită de Rusia, ori asta nu mai vor americanii să se întâmple, în acest război rece. Avem un prefect, Gh. Martin, pus de Năstase, îl avem pe fiu, Eduard Martin, cu aceeaşi firmă Polaris, iar pe 1 decembrie l-au arestat pe Dumitru Martin în SUA. Sunt toţi uniţi de tartorul Mazăre şi Strutinsky. Nicuşor Constantinescu a contribuit la semnarea contractului Polaris pe baza unei cereri depuse abia după ce s-a prelungit contractul. Dacă Mazăre nu mai este primar, cei cu care a făcut rele sunt încă acolo, cum este şi domnul Făgădău”, a încheiat Căutiş.

Stelian Negrea a făcut un scurt istoric al cazului românului Martin arestat în SUA de FBI, fiind acuzat de mituirea unui ofiţer US Air Force. Negrea a spus, la Realitatea TV: ”E o bază militară la Kogălniceanu şi aveau nevoie de servicii. Contractul era de zece milioane de dolari. Iar Martin s-a gândit că poate lua contractul dacă oferă mită un milion de dolari. Ieri Radu Mazăre, Strutinsky şi cu Edi Martin au fost trimişi în judecată într-un dosar de corupţie, Mazăre fiind acuzat că ar fi luat prin intermediul lui Strutinsky 7 milioane de euro de la Polaris. Azi, joi, aflăm că unchiul lui Eduard Martin a fost reţinut pe 1 decembrie în SUA, în timp ce dădea mită”. – stiripesurse.ro   – PROMPT MEDIA

foto:fresh24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.