141457 – 03122015 – La 2 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu Jandarmeria Ilfov au început o activitate de prevenire pe linia furturilor din locuințe.
Polițiștii împreună cu jandarmii s-au deplasat pe raza orașului Pantelimon unde au purtat discuții cu peste 400 de persoane, oferindu-le acestora pliante și recomandări privind modurile în care pot prevenii furturie din locuință, mai ales în perioada sărbătorilor, cand majoritatea cetățenilor pleacă în vacanță, locuințele rămânând astfel nesupravegheate.
Polițiștii au prezentat cetățenilor noi moduri de operare şi au oferit recomandări referitoare la măsurile de autoprotecţie care pot fi luate în vederea reducerii riscului victimal.
Având în vedere faptul că o parte din infracţiunile de furt din locuinţă se produc ca urmare a lipsei unor mijloace de asigurare a bunurilor proprii sau a neglijenţei din partea proprietarilor, activităţile de prevenire pe această temă rămân în continuare o preocupare a poliţiştilor ilfoveni și jandarmilor.
Recomandări
-a chiziționați sisteme de închidere/siguranță de calitate, prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicare ușor.
– protejați ferestrele cu grilaje metalice, acolo unde este posibil accesul prin escaladare.
– dacă vi s-au furat sau ați pierdut cheile, luați măsuri urgente de schimbare a sistemelor de închidere/asigurare a locuinței.
– instalați un sistem de asigurare antiefracție.
– nu păstrați în casă sume importante de bani sau alte bunuri de foarte mare valoare și nu faceți publice valorile pe care le dețineți.
– evitați depozitarea la vedere a ambalajelor unor obiecte valoroase.
– dacă locuiți la curte, să aveți un gard suficient de înalt.
-când părăsiți locuința pe timpul nopții, lăsați lumina aprinsă sau un aparat în funcțiune. Puteți achiziționa întrerupătoare care la diverse intervale de timp, aprind și sting automat lumina. – PROMPT MEDIA