141747 – 21122015 – Federația Agrostar anunță reluarea protestelor ciobanilor în Capitală dacă Legea vânătorii nu va fi modificată până la sfârșitul lunii ianuarie 2016. ”Protocolul încheiat între Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Federația Agrostar în vederea modificării Legii 407/2006 modificată și completată, prin Ordonanță de Urgență, în urma protestului crescătorilor de ovine și caprine, nu rezolvă toate carențele legii”, se arată ntr-un comunicat al Agrostar, citat de Agerpres.ro.
Sindicaliștii atrag atenția că, în continuare, fermierilor le poate fi tulburată posesia, legea permițând acest lucru. În plus, crescătorii de animale nu sunt despăgubiți de asociațiile de vânători care se ocupă de fondurile de vânătoare, atunci când animalele sălbatice din fondul de vânătoare de care aceștia au grijă le atacă stânele sau le distrug recoltele. Prin urmare, considerăm că s-a făcut un mic pas în rezolvarea situației, dar așteptăm cu interes ”constituirea grupului de lucru”, convenită prin Protocol, pentru a putea trece la modificarea legii, grup de lucru care încă nu s-a constituit. Dacă până la sfârșitul lunii ianuarie 2016 legea nu va fi modificată, crescătorii de ovine și caprine afiliați la Agrostar sunt hotărâți să reia protestele, a declarat secretarul general al Federației Agrostar, Horațiu Raicu.
Săptămâna trecută Bucureștiul a fost aproape blocat din cauza protestelor ciobanilor, care au contestat prevederile Legii vânătorii care reduc numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii și interzic înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic. – PROMPT MEDIA
foto:stiriagricole.ro