– Guvernul a venit luni seara cu o propunere de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună începând cu 1 mai 2016, iar sindicatele au cerut, în acest context, ”o corecție” la 1.275 lei, pentru a acoperi pierderile din primele patru luni, a declarat președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii Consiliul Național Tripartit, care a avut loc la Ministerul Muncii, anunță agerpres.ro.
Potrivit acestuia, discuțiile nu s-au finalizat cu o concluzie, Guvernul urmând să vină cu o propunere ce va fi analizată în ședința Consiliului Economic și Social (CES) de marți. Hotărârea finală a Executivului cu privire la majorarea salariului minim în 2016 ar trebui să fie aprobată în ședința de Guvern de miercuri.
Reprezentanții sindicatelor au precizat că, în cazul în care propunerea finală va fi de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună, din mai 2016, atunci la mijlocul lui ianuarie vor declanșa acțiuni de protest.
Ministrul Muncii, Ana Costea, a anunțat recent că autoritățile analizează cele două propuneri convenite de partenerii sociali în privința majorării salariului minim pe economie la 1.200 de lei, iar decizia finală va fi luată, în ședință de Guvern, până la finalul anului.
”Practic, sunt două propuneri: prima a sindicatelor care au propus Guvernului 1.200 de lei începând cu 1 ianuarie. Cea de-a doua este cea a patronatelor, tot 1.200 de lei, dar cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de 8 ore la 1.050 de lei. Comisia de Dialog Social a Ministerului Muncii a luat act de propunerile convenite de partenerii sociali, iar în momentul de față analizează variantele, deci cele două propuneri”, a spus Claudia Ana Costea.
Potrivit datelor prezentate de Inspecția Muncii, în prezent există aproximativ 129.950 de salariați activi cu un salariu de 1.200 de lei și 1.372.171 de salariați activi cu salariu de 1.050 de lei.
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a anunțat că o majorare a salariului minim pe economie trebuie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care să analizeze efectele unei astfel de decizii în sectorul privat. Studiul ar putea fi realizat în primul trimestru al anului 2016. În context, Dragu a arătat că o creștere a salariului minim pe economie ar avea un impact extrem de redus în sectorul public în condițiile în care salariile au fost deja majorate cu 10% până la 25%.
Guvernul a decis, recent, să înghețe, deocamdată, salariul minim pe economie la 1.050 de lei, deși vechiul Executiv promisese majorarea acestuia la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016.
Sindicaliștii amenință cu proteste mari la jumătatea lunii ianuarie dacă Guvernul nu le va face pe plac. – PROMPT MEDIA