141494 – 07122015 – Luni, 7 decembrie a.c., ca urmare a dispoziției prim-ministrului Dacian Cioloș, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, ministrul Petre Tobă a condus ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), în sistem videoconferință cu prefecții, având ca temă evaluarea gradului de pregătire a autorităților pentru perioada de iarnă.
În urma informărilor făcute de reprezentanții ministerelor și instituțiilor publice cu competențe în domeniu, s-a constatat că de la ultima întâlnire a Comandamentului de iarnă, gradul de pregătire a autorităților pentru perioada de iarnă este mult îmbunătățit, fiind înregistrate progrese importante.
În aplicarea dispozițiilor premierului de asigurare a transparenței activității autorităților publice, ministrul a cerut ca, până miercuri, 9 decembrie a.c., la nivelul fiecărui județ, instituțiile prefectului să publice pe paginile proprii de internet o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare, pe toate cele trei palierele: cele încheiate de CNADNR pentru drumurile naționale, europene și autostrăzi, cele încheiate de Consiliile Județene pentru drumurile județene și cele încheiate de către primării pentru drumurile comunale.
Pentru buna funcționare a CNSSU, la nivelul MAI, pe perioada de iarnă, permanența va fi asigurată la nivel de ministru și secretari de stat, ministrul afacerilor interne solicitând ca și la celelalte ministere și autorități din teritoriu, permanența să fie asigurată la nivel de conducere.
La ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență au participat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, secretari de Stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, prefecții, șefii structurilor din cadrul MAI, precum și reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniu. – PROMPT MEDIA