Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: O lege normală

București: O lege normală

DISTRIBUIȚI

PNL141742 –21122015 –  Înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracteristici ale vehiculelor ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani, potrivit unei iniţiative legislative depuse de un grup de parlamentari PNL.

Iniţiativa completează Codul Penal cu infracţiunea de ”înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”, pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani. ”Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elementele de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”, se arată în proiectul legislativ.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că urmăresc descurajarea tranzacţiilor cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale şi, în consecinţă, creşterea siguranţei pe drumurile publice. ”În aceste cazuri particulare interesul principal al statului este de a asigura siguranţa circulaţiei, în timp ce interesul secundar este cel de a-l proteja pe cel înşelat”, susţin parlamentarii PNL Alexandru Nazare, Cristian Roman, Andreea Paul, Mihai Tararache, Costel Alexe, Anton Doboş, Florin Alexe, Virgil Guran şi Erland Cocei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.