141489 – 07122015 – Un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Mediului pentru aprobarea Regulamentului ariei naturale protejate lac Snagov interzice focurile de artificii, laserele sau stroboscoapele.
Ambarcaţiunile vor putea circula cu restricţii pe lac, doar cu anumite avize şi în anumite condiţii, fără ca riveranii să poată depăşi viteza de 5 km/h
Nu sunt permise nici construcţiile noi, dar nici activităţile de pescuit, altele decât cele de tipul ”prinde şi dă drumul”, realizate după metode stricte care nu pun în pericol peştii
Petrecerile private, concertele şi orice activităţi generatoare de zgomote sau lumini puternice pe sau în apropierea lacului Snagov vor fi cu desăvârşire interzise dacă se va aproba instituirea regimului de arie protejată a acestei zone, aşa cum a propus Ministerul Mediului.
Potrivit actului normativ, pentru protejarea şi conservarea lacului Snagov vor fi interzise atât folosirea focurilor de artificii, lasere, stroboscoape, circulaţia anumitor ambarcaţiuni, pescuitul şi orice alte activităţi care pot pune în pericol valorile faunistice, botanice, peisagistice, istorice şi culturale.
Astfel, odată cu aprobarea Regulamentului ariei naturale protejate lac Snagov, se va interzice cu desăvârşire ”intrarea ori desfăşurarea de activităţi în aria naturală protejată fără permisul de acces eliberat de custode”, precum şi desfăşurarea oricăror activităţi care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor protejate, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ.
Pentru protejarea şi conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activităţile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi realizarea de săpături, excavaţii şi orice alte lucrări care modifică configuraţia naturală a terenurilor din ariile naturale protejate fără avizul custodelui.
Capitolul II al Regulamentului prevede în mod clar interzicerea focurilor de artificii şi petarde care generează zgomote şi vibraţii cu impact puternic negativ asupra faunei ”la mai puţin de 500 m de păduri, care este riverană ariei naturale protejate, lacul având lăţimi între 190 şi 490 metri”.
Interzisă este şi ”utilizarea pe timp de noapte de surse luminoase precum lasere, stroboscoape, neoane, proiectoare şi alte surse de lumină puternică şi directă, precum şi surse de foc precum lampioane zburătoare, datorită implicaţiilor puternic negative precum atragerea şi moartea insectelor, deruta păsărilor şi mamiferelor, riscul de incendiere a stufului, papurei şi vegetaţiei palustre şi chiar a pădurilor riverane”.
Nici ambarcaţiunile nu scapă de restricţii. Potrivit art. 5 din capitolul II, este interzisă „circulaţia ambarcaţiunilor cu viteze mai mari de 20 km/h, (…) circulaţia ambarcaţiunilor în afara culoarelor de navigaţie stabilite prin Regulamentul de navigaţie a Lacului Snagov, cu excepţia celor care sunt utilizate pentru desfăşurarea activităţii de management, verificare şi control al ariei protejate: Custode, Autoritatea Navală Română, autorităţile de mediu, Căpitănia Lacului Snagov, poliţia, alte instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi altele asemenea”.
Proiectul de regulament supus dezbaterii publice prevede că se va păstra o distanţă minimă de 50 metri faţă de maluri, riveranii urmând să se deplaseze cu ambarcaţiunile între propria locaţie şi culoarele navigabile cu viteză mică de maximum 5 km/h, sub pragul de panică al faunei.
Pe de altă parte, este interzisă circulaţia pe lac a mai mult de două ambarcaţiuni motorizate, desfăşurată simultan şi în acelaşi sens, la o distanţă mai mică de 250 m între acestea, solicitat şi prin studii ştiinţifice.
Este interzisă şi ”circulaţia pe lac a ambarcaţiunilor care generează un nivel de zgomot mai mare de Leq = 50 dB (A); folosirea ambarcaţiunilor motorizate în perimetrul ariei naturale protejate pentru alte activităţi decât traversare, precum concursuri, acrobaţii, cascadorii, demonstraţii sau a pregătirilor pentru acestea, fără avizul custodelui. (…) parcurgerea repetată, de mai mult de 4 ori pe oră, cu ambarcaţiuni motorizate a uneia sau mai multor zone din ANPLS, inclusiv de către riverani. Restricţionare preluată din studii ştiinţifice”.
Nu va fi permis nici accesul ambarcaţiunilor necorespunzătoare din punct de vedere tehnic şi al normelor de mediu ori neinscripţionate vizibil cu număr de la Autoritatea Navală Română, dar nici desfăşurarea activităţilor de întreţinere a ambarcaţiunilor direct pe suprafaţa lacului şi/sau în imediata vecinătate, dacă există riscul de scurgeri de uleiuri, combustibili, lubrifianţi, detergenţi sau alte substanţe poluante.
Interzisă este şi staţionarea în aria naturală protejată cu durate mai mari de 15 minute în alte locuri decât cele menţionate în avizul eliberat, dar şi producerea de valuri mai mari de 30 cm de către ambarcaţiunile motorizate, în special când ambarcaţiunile sunt cu chilă şi au viteză mare, datorată motoarelor termice puternice.
În Aria Naturală Protejată Lacul Snagov, pe lac şi în special la marginea acestuia, este interzis a se realiza construcţii permanente. Se vor asigura funcţiunile dorite prin construcţii provizorii care au impact antropic mai mic, dacă proiectul tehnic şi documentaţia primesc toate aprobările şi avizele conform legislaţiei în vigoare. Principalele tipuri de construcţii care au impact negativ asupra biodiversităţii sunt: pontoane, debarcadere, garaje, foişoare, magazii, bazine, piscine, garduri, poduri, reţele şi puncte pentru diferite instalaţii electrice şi apă, lucrări de amenajare asociate şi aferente acestora, precum şi orice alte construcţii asemănătoare şi lucrări asociate.
Pentru construcţiile existente, realizate legal şi întocmai cu proiectele avizate, nu se pot efectua reparaţii şi lucrări de întreţinere a acestora decât cu avizul custodelui şi al autorităţilor competente.
În ceea ce priveşte construcţiile de pe terenurile riverane şi activităţile desfăşurate la acestea, nu trebuie să afecteze biodiversitatea şi demersurile de conservare şi refacere a habitatelor, a speciilor din ANPLS.
Sunt interzise, de asemenea, şi amenajările malurilor finalizate prin maluri betonate şi garduri, care reprezintă fragmentări ecologice, precum şi modificările malurilor prin umpluturi, excavări, destufizări ori alte lucrări ce distrug, modifică ori afectează habitatele specifice.
Art. 7 din Regulament prevede că este interzis orice fel de pescuit diferit de tipul “prinde şi dă drumul” , adică toţi peştii prinşi se eliberează. Nu este permisă nici păstrarea capturilor cu dimensiuni sub limita minimă celei reglementate, acestea fiind redate mediului acvatic imediat după capturarea lor, indiferent de starea acestora, dar nici colectarea momelilor vii (peşti mici sau pui ai acestora, lăcuste, libelule, broaşte, pui de păsări, săpături în zona palustră şi la malurile lacului după râme şi altele asemenea).
Cei care vor să pescuiască pe sistemul ”prinde şi dă drumul” vor fi nevoiţi să folosească doar instrumente şi metode care nu provoacă rănirea şi/sau moartea peştilor, fiind interzise astfel folosirea curentului electric, a ancorelor şi ostiilor, combinate cu surse luminoase, precum şi utilizarea de plase, setci, năvoade, vârşe ori alte construcţii şi instrumente cu destinaţii şi utilizări similare.
Alte categorii de interdicţii privesc arderea stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, alimentarea cu apă din lac pentru irigaţii, sau pentru construcţii publice sau private, evacuarea de ape uzate ori pluviale în lac, evacuarea deşeurilor solide ori lichide de orice fel. – PROMPT MEDIA