141481 – 04122015 – Poliţiştii de frontieră de la Dorohoi au depistat în zona de competenţă cinci cetăţeni somalezi care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Migranţii au fost predaţi, în baza acordului de readmisie, autorităţilor ucrainene.
Evenimentul a avut loc la 2 decembrie, în jurul orelor 18.30, când un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Dorohoi, judeţul Botoşani, a depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Corjăuţi, cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cele cinci persoane, care nu au putut prezenta documente de identitate, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acestea sunt cetăţeni somalezi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 ani, solicitanţi de azil în Ucraina, care au încercat să intre ilegal în România. Persoanele în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi nu deţineau documente legale. În baza acordului încheiat cu Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. – PROMPT MEDIA