141555 – 09122015 – Miercuri, 9 decembrie, DGA în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție din Rep. Moldova au organizat o acțiune de informare anticorupție în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni – Albița, distribuind material informative celor care au tranzitat frontiera. Acțiunea are loc în contextual în care data de 9 decembrie a fost stabilită de Convenţia ONU ca Ziua Internațională Anticorupție.
O acțiune similar de prevenire și informare s-a desfășurat timp de trei zile (7 – 9 decembrie) la stația de metrou Universitate, unde a fost instalat un punct de informare, voluntarii anticorupție (elevi și studenți) explicând trecătorilor cum pot să contribuie la prevenirea și sesizarea faptelor de corupție.
Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată în 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie. – PROMPT MEDIA
foto:evz.ro