EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
141072 – 11112015 –
Preşedintele Klaus Iohannis a fost silit de împrejurări să ia o decizie cardinală. A jucat şi, aparent, a câştigat. A jucat la liber impuse. Şi obţine un Guvern de avarie. Care va funcţiona pe termen limitat. Şi cu un suport politic extrem de condiţionat. Care sunt riscurile?
Înainte de a răspunde, trebuie făcută, din nou, precizarea că preşedintelui nu-i rămăsese altă soluţie decât opţiunea pentru un Guvern de tehnocraţi. Pentru că PNL şi-a marcat haotic prezenţa pe scena politică. Şi nu a reuşit să câştige încrederea populaţiei peste o cotă care îi era suficientă pentru a prelua majoritatea. Iar PSD, în primul şi în primul rând, din vina lui Victor Ponta, a ajuns în situaţia în care îşi asuma riscuri mult prea mari continuând să se cramponeze de guvernare. De aici, premisele soluţiei de avarie. Cu un premier tehnocrat. Şi cu miniştrii tehnocraţi.
România a mai trecut printr-un asemenea experiment. A fost tot o soluţie de avarie. Atunci când premier a fost desemnat Mugur Isărescu. Şi nici Guvernul Isărescu nu a făcut vreo minune. Pentru că nu putea. De ce?
În general, niciun Guvern nu poate săvârşi o operă cu adevărat importantă de construcţie sau de reconstrucţie a unui stat sau de dezvoltare accelerată, cu un an înaintea alegerilor. Asemenea virtuţi guvernamentale sunt rezervate perioadei de după alegeri. Primei părţi a unui ciclu electoral. Cu atât mai mult, fapte deosebite de vitejie nu poate face un Guvern de tehnocraţi. Pentru că depinde, exclusiv, de capriciile partidelor politice. Şi de jocurile din Parlament.
Ar fi în regulă dacă nu ar interveni, în această operaţiune de desantare a lui Dacian Cioloş la Palatul Victoria, trei împrejurări care pot afecta întregul montaj. Prima este, în mod evident, orizontul uriaş de aşteptare şi de speranţă al populaţiei. Societatea civilă, în ansamblul ei, dar, mai ales, aceea fracţiune care s-a manifestat activ în aceste ultime zile, optează, alături de preşedinte, din diverse motive, pentru soluţia tehnocratică. Dar nu-mi dau seama cât de mulţi sau cât de puţin sunt cetăţenii care înţeleg, cu adevărat, care sunt capabilităţile şi care sunt limitele unei asemenea formule. Mi-e teamă că aceea parte consistentă a populaţiei, care îl susţine pe preşedintele Klaus Iohannis şi contesta clasa politică în ansamblul ei, îşi pune speranţe exagerat de mari în eficienţa noului Guvern.
Fiind constrâns să opteze pentru o asemenea formulă, Klaus Iohannis a înregistrat o victorie. Dacă Guvernul Cioloş va fi eficient, din perspectiva aşteptărilor populaţiei, atunci victoria lui Iohannis va fi consolidată. Dacă Guvernul Cioloş va dezamăgi, dacă nu va fi capabil să facă ceea ce aşteaptă cetăţenii, atunci Klaus Iohannis se va prăbuşi de pe o treaptă care, astăzi, este ceva mai sus decât era ieri.
A doua circumstanţă este legată chiar de susţinerea politică pe care o va avea Guvernul Cioloş. PNL, de pildă, comite o gravă eroare strategică aruncând la gunoi orice plasă de salvare şi declarând, din capul locului, că va accepta şi susţine necondiţionat orice formulă. Să interpretăm această afirmaţie în sensul că PNL şi-a abandonat propriile obiective politice? Nu rezultă de niciunde că programul noului Guvern ar fi fost negociat cu PNL şi că PNL ar fi reuşit să-şi impună, pe parcursul consultărilor, transparente sau netransparente, propriile obiective. Pe de altă parte, este clar că PSD se retrage pentru a ataca. PSD se aşteaptă ca, până la alegeri, românii să treacă printr-o perioadă, nu mai bună, ci mai puţin bună. Şi să valorifice în folos propriu nemulţumirile care se vor acumula. Este greu de presupus că partidul condus acum de domnul Liviu Dragnea va fi dispus să susţină, cu adevărat, demersurile Guvernului de avarie. Aşa cum s-a văzut, de suficiente ori până acum, UDMR lucrează politic, în folosul exclusiv al grupurilor sale de interese. Nu va susţine decât ceea ce îi convine. Iar unde lucrurile stau altfel, va vota pe dos în Parlament sau va absenta.
A treia circumstanţă negativă este “soluţia imorală”. Pentru ca Guvernul Cioloş să treacă de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis este constrâns să închidă ochii, să strângă din dinţi şi să-l accepte la masa noi majorităţi pe domnul Gabriel Oprea. Adică UNPR-ul “interesului naţional”. UNPR care, chiar acum, în comisii parlamentare, votează alături de PSD, declarând că va vota pe dos, câteva zile mai târziu, la învestirea Guvernului.
Mai există un scenariu la care aproape că nici nu vreau să mă gândesc. Întrucât mâna Uniunii Europene este mult prea vizibilă în alcătuirea noii formulă guvernamentale, iar în componenţa acesteia intră mai multe persoane, excesiv de legate de interese supra-naţionale, un eventual eşec al Guvernului Cioloş va putea antrena acuzaţii extrem de grave la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, identificat cu artizanul acestei construcţii.
Dar să sperăm că totul va fi bine, iar povestea de mai sus este doar o variantă modernă a istoriei drobului de sare.
