EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
141130 – 13112015 –
Instalându-l aşa cum l-a instalat pe Dacian Cioloş, ca premier desemnat al României, preşedintele Klaus Iohannis şi-a asumat un mare risc. Este adevărat, are şi şansa de a-şi încununa relativa victorie de azi, printr-o victorie decisivă. Dar şi pentru eşec şi pentru victorie, deadline-ul este peste un an. Atunci când opinia publică va trage o linie. Până una-alta însă, eu mă încumet să afirm că preşedintele României a procedat imprudent.
Am fi avut oricum un premier tehnocrat. Nu se putea altfel. Este o necesitate a momentului. Şi, evident, cea mai convenabilă echipă guvernamentală era tot de tehnocraţi. Într-un fel sau altul, partidele politice ar fi optat pentru aceeaşi formulă. Din multiple motive, pe care le-am dezvoltat în analizele anterioare. Oricum s-ar fi finalizat desemnarea noului Guvern, Klaus Iohannis înregistra un succes. Pur şi simplu pentru că îl elimina pe Victor Ponta. Din motivele pentru care acesta trebuia să fie eliminat. Şi, în al doilea rând, întrucât Guvernul următor nu avea să mai aparţină PSD. Care, este drept, fără să o spună răspicat, nici nu mai avea un interes în acest sens şi nici nu mai dorea să rămână, până la alegeri, la Palatul Victoria. Dar Klaus Iohannis a forţat lucrurile. Încumetându-se să obţină o victorie mai mare. O victorie la scor.
Aşa se explică de ce noi ştim, din surse oficiale de la Bruxelles, de mult timp, chiar înainte de a se fi declanşat criza, că viitorul premier avut în vedere de Klaus Iohannis este Dacian Cioloş. Perseverenţa cu care preşedintele a urmărit acest obiectiv numit Dacian Cioloş şi rezultatul în sine al faptului că reuşeşte să-l instaleze premier, upgradează, în mod semnificativ, succesul de moment al şefului statului. Nu numai că l-a doborât pe Victor Ponta. Nu numai că a scos PSD-ul de la guvernare. Nu numai că a promovat un Guvern de tehnocraţi. Dar şi-a pus în fruntea lui omul pe care l-a dorit. Şi în favoarea căruia a desfăşurat o serie întreagă de operaţiuni politice, de mare anvergură, în ultimele luni. Şi a antrenat şi serviciile secrete în acest sens. Fapt extrem de vizibil acum când Dacian Cioloş este atacat din anumite direcţii şi apărat din alte direcţii, cele mai multe fiind vădit sub influenţa serviciilor secrete.
Una peste alta, acum, succesul lui Klaus Iohannis este semnificativ mai mare decât dacă numele candidatului de premier ar fi reieşit, pur şi simplu, în urma consultărilor şi tratativelor politice. Ceea ce înseamnă că preşedintele devine mai puternic şi mai autoritar. Influenţa sa creşte semnificativ. Probabil şi credibilitatea lui Klaus Iohannis va spori în viitorul imediat, în ciuda loviturii teribile pe care a primit-o cu proprietatea sa de la Sibiu, care s-a dovedit a fi proprietatea altora.
Dar acest succes are un preţ. Decontul se va face peste un an. Dacă Guvernul Cioloş va fi un Guvern de succes, la capătul anului viitor, preşedintele Klaus Iohannis va fi, cu adevărat, pe cai mari. Poate că după doi ani de la începerea mandatului, va putea bifa, în faţa opiniei publice, câteva obiective ale programului prezidenţial, duse până la capăt. Dacă Guvernul Cioloş va fi de succes, cetăţenii şi societăţile comerciale vor simţi acest lucru până la alegerile locale. Şi vor acţiona în consecinţă, în plan electoral. Creditându-l, în mod indirect, pe preşedinte, prin votul pe care îl vor da acelor forţe politice agreate de acesta. La fel se va întâmpla la parlamentare.
Dar dacă Cioloş eşuează? Dacă el nu va reuşi să treacă obstacolele? Care sunt, în ordine: un buget pe 2016 realizat, nu de Guvernul sau de tehnocraţi, ci de PSD; o bombă financiară, cu explozie întârziată, amorsată printr-o serie de măsuri sociale excesive ale Guvernului PSD; lipsa de susţinere, de după instalare, în plan parlamentar; dorinţa, cât se poate de naturală, a partidelor politice de a se afirma în pregătirea campaniilor electorale, prin criticarea Guvernului, fapt care va fi, evident, agreat de către cetăţeni; orizontul prea mare de speranţă şi de încredere al societăţii civile, îmbătată acum de iluzia că totul se va schimba rapid în bine; o conjunctură internaţională care nu ne este favorabilă şi căreia nu se ştie cum îi va face faţă un guvern de tehnocraţi; tendinţa, până la urmă firească, a serviciilor secrete de a-şi extinde autoritatea, profitând de vidul de putere creat în spaţiul dintre un guvern politic şi un Guvern tehnocrat.
Vreau să mă fac bine înţeles. Adevăraţii bărbaţi de stat îşi asumă riscuri. Cine nu riscă, nu câştigă. Dar bărbaţii de stat care doresc să rămână în picioare şi să nu fie doborâţi prematur trebuie, nu numai să rişte, ci şi să câştige. Va fi Klaus Iohannis în această situaţie?
