Acasă Opinii/Analize Nu vor fi anticipate!

Nu vor fi anticipate!

DISTRIBUIȚI

EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU

 140945 – 05112015  –

 Deşi, dacă ţinem cont, fie de criteriul politic, fie de criteriul moral, fie de amândouă ar trebui făcute, imediat, alegeri pentru Parlament. Cei mai mulţi dintre actualii parlamentari au fost în USL. USL, suindu-se pe un uriaş val popular, a reuşit să obţină mai mult decât ar fi luat, în mod normal, fiecare partid în parte. Dar USL s-a rupt. Actuala configuraţie parlamentară nu mai corespunde opţiunilor electoratului. La alegerile trecute, un scor relativ bun l-a obţinut PP-DD. Dar PP-DD a dispărut. Din nou, apare un deficit electoral. Între timp, un alt partid, UNPR a devenit relativ puternic. Dar UNPR nu a participat niciodată la alegeri. Iată suficiente motive, cărora li se mai pot adaugă şi altele, pentru care PNL solicită alegeri anticipate. Şi, totuşi, ele nu se vor face.

Evident, cea mai mare presiune pentru anticipate o pune populaţia. Care, dincolo de motivele de mai sus, este, pur şi simplu, nemulţumită de actuala clasă politică. Cetăţenii speră ca, într-un termen cât mai scurt, să scapă, prin alegeri, de actualii politicieni. Să aibă un alt Parlament. Mai restrâns numeric. Şi cu deputaţi şi senatori de o calitate mai bună. Este o speranţă care poate fi înţeleasă. Dar deşartă.

Dacă mâine ar avea loc alegeri anticipate, rămâne de văzut dacă ele s-ar mai putea desfăşura pe liste. Pentru că, în conformitate cu Constituţia, trebuie să treacă un an fără vreo modificare legislativă, din momentul în care Legea Electorală a fost schimbată. Or, respectivul an nu se împlineşte peste 2-3 luni, când ar putea fi organizate alegerile anticipate. Nici simultaneitatea alegerilor anticipate cu cele locale nu funcţionează pentru că ea contravine, atât spiritului Constituţiei României, cât şi normelor internaţionale. Sunt alegeri de tip diferit care, pur şi simplu, nu pot fi amestecate în mentalul colectiv. În această situaţie, numărul de parlamentari nu ar fi mai mic. Ne-am întoarce, din nou, la cifra umflată pe care am obţinut-o prin mecanismul alegerilor uninominale. Şi, din nou, vor intra în Parlament persoane care nu au întrunit un procent de peste 50% din voturile exprimate.

Un alt contraargument legat de alegerile anticipate este că, pentru ca ele să aibă loc, o majoritate parlamentară plus preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să recurgă la prestidigitaţie. Ar trebui numit, în mod formal, de două ori, un candidat de premier şi, tot de două ori, prin voinţa majorităţii, acesta ar trebui să nu fie validat de către Parlament. Abia în aceste condiţii, preşedintele ar putea dizolva Legislativul şi solicita organizarea de noi alegeri. Şi aici survin două întrebări.

  1. Va accepta preşedintele Klaus Iohannis acest circ? Eu cred că nu.
  2. Va accepta PSD să susţină acest mecanism de declanşare al anticipatelor? Sunt toate semnele că nu.

Şi atunci se pune, totuşi, întrebarea: de ce PNL a solicitată ieri, în mod public, alegeri anticipate? Răspunsul, la prima vedere cel puţin, este că o primă reacţie a liberalilor, după demonstraţiile de mare amploare din întreaga ţară, a fost să încerce să răspundă solicitării populaţiei. O populaţie care vrea să-i trimită pe parlamentari acasă. Care va să zică, PNL s-a aşezat pe trend. Ca şi când ar fi vorba doar despre celelalte partide. Ca şi când nemulţumirile nu i-ar viza pe liberalii aflaţi de atâta timp în curs de fuzionare.

Dar mai există un contraargument la anticipate, de natură să arunce în aer speranţele demonstranţilor. Chiar dacă vor fi anticipate, chiar dacă nu vor fi anticipate, până la urmă, staff-urile partidelor sunt cele care vor decide cine va candida şi cine nu va candida pe locurile eligibile. Din această perspectivă, staff-ul PSD, care continuă să fie cel mai mare partid din România, nu este fundamental schimbat faţă de conducerile trecute. Este greu de presupus că echipa Dragnea îi va alege pe viitorii parlamentari după criterii etice şi calitative fundamental schimbate faţă de alegerile trecute. Al doilea mare partid este PNL. Care suferă de două hibe. Prima este că fuziunea nu s-a încheiat şi funcţionează bicefal, de sus până jos, deci, în baza unui algoritm, ca o alianţă şi nu ca un singur partid. Iar cea de-a doua este că liberalii nu au găsit tăria necesară de a se reforma odată, în sensul îndepărtării de la centru a tuturor celor care au stârnit, în trecut, nemulţumirea populaţiei şi pentru că nu s-a democratizat în interior, astfel încât deciziile să poată fi luate de jos în sus, permiţând să pătrundă în  sistem sânge proaspăt. Deci, este de prevăzut că şi PNL, în noua formulă, va proceda la fel când va întocmi listele viitorilor parlamentari.

Cât priveşte UDMR, nimic nou sub soare. Iar despre UNPR, ce să mai vorbim? La fel, nu prea are rost să vorbim despre partidul încropit de Traian Băsescu, pentru că îi cunoaştem acestuia modul de operare.

În consecinţă, nu cred că vom avea anticipate. Iar dacă, totuşi, le-am avea, nimeni nu ar avea nimic de câştigat. Şi cu atâta mai puţin cetăţenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.