Acasă Externe Mali: Atac armat în Mali

Mali: Atac armat în Mali

DISTRIBUIȚI

mali 141251 – 20112015 – Hotel Radisson din Mali a fost atacat de indivizi înarmați, iar potrivit site-ului Le Parisiene, 170 de persoane sunt ținute ostatice. Dintre cele 170 de persoane, 140 de persoane sunt turiști, iar 30 fac parte din personalul hotelului. Toți sunt ținuti prizonieri la etajul șapte al clădirii. Într-o declarație a proprietarului, acesta a precizat că 2 indivizi înarmați au intrat in hotelul din Mali și au deschis focul. Din declarația sa, se pare că hotelul era ocupat în proporție de 90%.

Autoritățile din Mali au luat decizia ca în fața hotelului să fie instalat un cordon de securitate. Se pare că aceștia au ajuns la hotel cu un vehicul diplomatic, și au luat cu asalt clădirea, trăgând cu armele pe holuri. În timpul luării de ostatici, martorii au declarat că au fost și mai multe explozii, iar atacatorii sunt luptători jihadiști ai Statului Islamic. Ambasada Statelor Unite ale Americii a confimat atacul, transmițând un mesaj pe Twitter în care roagă persoanele să nu iasă pe străzi.

Din informațiile transmise de autorități, jihadiștii eliberează ostaticii care știu să recite din Coran. Până acum nu se știe numărul persoanelor care au fost eliberate. – PROMPT MEDIA

foto:libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.