De ce ne mor tinerii în Colectiv

 140849 –02112015  –   sursa – România Curată

Acum câțiva ani, nu foarte mulți, pe vremea primarului șpăgar al Clujului (cel care îi punea să cotizeze inclusiv pe pepenarii din Dăbuleni și mergea noaptea să-și încarce mașina cu o sută de kile de lubenițe), niște prieteni mi-au povestit cum le-a cerut mită electricianul care le citea contorul. Omul se arăta dispus să le dea contorul înapoi, ca să factureze mai puțin la energie, iar ca argumentul lui era ”toți de pe Piezișă fac asta”. Strada Piezișă din Cluj e, practic, în mijlocul complexului studențesc Hasdeu și aproape fiecare casă e o afacere – sunt zeci de localuri, magazine alimentare, firme de copiat cursuri și diferite alte documente. N-am avut timp atunci să verific informația, dar statisticile din acea perioadă plasau România în fruntea topurilor europene la furtul de energie. Lucrurile nu s-au schimbat cu mult între timp, știrile despre prinderea unor hoți de energie apar aproape săptămânal, iar ceea ce este depistat și sancționat reprezintă o fracțiune infimă din ceea ce se fură. M-am întrebat însă atunci cum e posibil un asemenea furt în masă. Chiar dacă nu toți operatorii economici de pe Piezișă acceptau ca pentru o sută sau două sute de lei să ”economisească” alte câteva sute, nonșanlanța cu care electricianul cu pricina solicita fără nicio reținere mită era semnul unui exercițiu îndelungat și, cel mai probabil, omul se aștepta ca cei cărora le ceruse șpagă să fie la curent cu regulile afacerii. Ce mă intriga era cum de un asemenea furt pe scară largă nu atrăgea atenția la un nivel mai mare decât cel al electricianului care citea contoarele (când aduni zeci de operatori economici de pe o stradă, diferențele între cantitatea de energie livrată și cea facturată devine semnificativă și e imposibil să nu atragă atenția cuiva). Și explicațiile erau că fie împărțea șpaga cu șefii lui, fie era un comportament tolerat, pentru a-i avea la mână pe respectivii operatori economici (că un compromis, o șpagă mică, atrage după sine alte compromisuri și dependență). Și, mai degrabă înclin spre a doua ipoteză, că șpagă se dădea nu doar pentru datul înapoi al contorului, ci și pentru ca inspectorii primăriei și polițiștii sectoriști să închidă ochii la depășirea orarului de funcționare (că două-trei ore de încasări în plus după un spectacol sunt mai mari decât șpaga dată pentru a se trece cu vederea depășirea orarului), se dădea șpagă și pentru autorizații de funcționare chiar dacă birturile sau cluburile erau departe de a îndeplini normele de igienă sau de siguranță și cu o șpagă se rezolva și problema produselor puse în vânzare, dar fără a fi trecute și prin gestiune. Iar când se găsea unul ”mai al dracului”, care refuza să intre în dependența asta de șpagă, numai ce se trezea cu controale peste controale, cu amenzi pentru fiecare minut trecut peste program, pentru un pliculeț de ceai sau 5 grame de cafea care nu ieșeau la soccoteală, pentru munca unui student pentru care se depuseseră deja actele la Oficiu, dar Oficiul nu-l înregistrase încă… Și recalcitrantul fie se integra în sistem, fie era nevoit să elibereze piața pentru cei care erau dispuși să o facă.

Recunoașteți în toate acestea cauzele tragediei din Clubul Colectiv? Să obții autorizație de funcționare pentru un local care găzduiește sute de oameni la un eveniment respectând toate normele de prevenire și de urgență în caz de incendiu e o operațiune diabolică. Să faci o ieșire în plus pentru urgențe te costă de câteva ori mai mult decât să dai o șpagă și să primești autorizația, care, la o adică, te absolvă și pe tine, și pe cel care ar face sau ar trebui să facă verificări (că s-or fi făcut controale, doar că actele erau ”în regulă”). Și nu doar că e mai ieftin, dar nici nu riști să te trezești cu toate controalele din lume pe cap dacă te încăpățânezi să fii tu ăla corect. Că dacă vrei să faci o afacere cinstit e semn pentru unii că nu ești dispus să dai șpagă. Și atunci din ce să-și mai plătească concediile, și hăinuțele copiiilor, și rata la apartament ori la mașină, cu ce să mai cotizeze la șef și la partid pentru a-și păstra postul toți cei din lanțul trofic care depinde de șpaga aia? A nu se înțelege cumva că toate acestea reprezintă o absolvire de vină a celor care acceptă să-și facă afacerile astfel. Nu te obligă nimeni să faci profit dacă nu ești în stare să faci o afacere care să-ți aducă profitul ăla în mod legal și fără a pune în pericol viața clienților tăi (și asta e valabil nu doar pentru afacerile de la colț de stradă, ci și pentru marile corporații care încearcă să se spele pe mâini cu sloganul ”că doar așa se pot face afaceri într-o țară coruptă”). Dar pentru ca asemenea tragedii să nu se mai producă, trebuie reformatat integral sistemul. Începând de la vârful lui, nu de la bază (că la bază, dacă dai afară sau chiar trimiți la închisoare niște funcționari minori ori niște inspectori de teren se vor găsi mereu alții care, din disperare, să facă tot ceea ce au făcut și cei dinaintea lor – că foamea și lipsa unui loc de muncă e o problemă concretă și actuală, eventuala pușcărie e doar o posibilitate, cum ți-o fi norocul).

Tragedia de la Colectiv doare și șochează prin amploarea ei, dar starea de sufocare în care a ajuns societatea românească, până la cel mai de jos nivel, produce tragedii nevăzute cotidian. Marile furturi și tunuri, despre care cei prinși exclamă nedumeriți în fața Parlamentului, procurorilor și judecătorilor ”De ce tocmai eu? Că toți fac la fel?”, lasă fără sute de milioane de euro sau chiar miliarde sănătatea, educația, cercetarea, cultura, infrastructura și chiar și salariile funcționarilor și inspectorilor care încearcă să-și justifice coruperea pe motiv c-ar avea veniturile prea mici. Așa se face că sistemul medical dintr-o Capitală europeană nu are capacitatea să găzduiască în regim de urgență două sute de persoane (Doamne ferește de un cataclism). Așa se face că există mereu o masă de oameni aflați în pragul disperării, dispuși să accepte compromisurile care le pun în pericol nu doar libertatea proprie, ci și viețile altora. Și nici nu e nevoie să fie într-o situație disperată, ci la mijloc poate fi și o presiune socială perfidă: ”păi ce, io sunt mai prost decât ăla care și-a făcut concediul în Dubai, care și-a luat 4×4 și-și trimite copiii la studii în străinătate, că doar îl știu, că mi-a fost coleg, și era prostul clasei…”. Sunt lucruri care se leagă unele de altele și se leagă în cel mai nefericit mod cu putință. Am ajuns să trăim cotidian pe muchie de șuriu. Alaltăieri ne mor bebelușii într-o maternitate, ieri un motociclist își pierde viața că un ministru se grăbește spre casă, astăzi câțiva zeci de tineri pier într-un club. Pentru a nu mai vorbi de accidentele de pe șoselele României cauzate de infrastructura deplorabilă ori decesele din spitalele românești cauzate fie de lipsa de dotări, fie, când dotările există – că din contractele astea se mai poate ciupi mită – nu există medici pentru ele, că au plecat înspre alte zări la ce salarii se plătesc în România. Ce urmează? Suntem cumva în război și n-am aflat încă?

Ce e și mai iritant e că de cel puțin un an, procurorii livrează pe bandă rulantă cazuri de mare corupție. Pe ici, pe colo, pe unde au mai supraviețuit, jurnaliști de investigație scot la iveală amănunte și detalii și mai dure din dosare la care procurorii încă n-au ajuns ori se feresc de ele (încă din primăvară scriam pe România Curată că e o aberație ca firmele lui Urdăreanu, cele care au făcut profit de sute de milioane de euro din contractele cu statul să fie tot ele singurele capabile să realizeze și să implementeze sistemul electronic al achizițiilor publice și uite că a apărut cazul de la Iași, care e doar o fărâmitură din afacerile lui Urdăreanu cu statul). Și de fiecare dată sumele sunt copleșitoare, cu situații în care hoția depășește bugetul anual al unor ministere! Și, totuși, valul de revoltă e aproape nesemnificativ. Nu, nu mă refer la cele câteva mii, câteva zeci de mii de cetățeni care au ajuns să fie considerați a fi niște ”ciudați” pentru că și-au făcut un obicei de a ieși în stradă, ba cu sănătatea, în 2012, ba cu Roșia Montană, ba cu gazele de șist, ba cu pădurile, ba cu votul diasporei, ba cu parcurile din orașe ori malul Someșului, ba cu Oprea, ba cu patrimoniul încât s-a ajuns să li se reproșeze că ar fi ”activiști de serviciu”, ”vânduți rușilor, emigranților, lui Soros ori mai cine știe cui”, ”eco-teroriști”, ”anarhiști” de parcă n-ar fi toate despre același lucru. Despre un sistem cancerat până în cea mai mică celulă a lui fără de care nu ar fi posibile fiecare dintre cazurile enumerate mai sus în parte. Și acuzațiile astea nu vin doar de la postacii de serviciu ori de la lacheii care mai ling câte un oscior pe lângă Putere, ci și de la persoane cât se poate de onorabile și de bună-credință, nemulțumite la rândul lor de starea sufocantă a lucrurilor, dar care, când e durerea mai mare, găsesc justificări și pretexte de a sta pe margine, ba chiar îi urechiază sfătos pe revoltați, spunându-le că ”nu așa se face”, că există (întotdeauna există) ”cauze mai bune” pentru care să-ți consumi energia, ori că nu se pot solidariza cu Cutărescu ori cu Icsulescu care a ieșit în stradă, că Icsulescu are tricou de hipster ori că prea e roșie sau prea e verde, portocalie, galbenă sau albastră basca lui Cutărescu și, până la urmă, de ce poartă bască?

Tragedia de la Colectiv e despre un patron prea veros care nu a investit în siguranța clienților, e despre niște funcționari care s-au făcut că nu văd asta, despre un sistem falimentar care de jos în sus și de sus în jos e putred, și, mai ales, despre un sistem criminal, incapabil în ultimă instanță să asigure siguranța unor tineri care au ieșit seara într-un club (iar a ieși seara într-un club nu e vreo vină, cum am văzut că au apărut deja comentarii halucinante în online). Dar dincolo de toate acestea, tragedia de la Colectiv e și despre o societate, despre câteva milioane de cetățeni care asistă, se complac, înjură printre dinți eventual ori cel mult pe Facebook și continuă să se iluzioneze că schimbarea s-ar putea produce de la sine. Nu, nicio schimbare fundamentală nu vine de la sine la fel cum moartea tinerilor din Colectiv nu a venit de la sine oricâte tentative de a-l interpreta și trata ca pe un caz izolat se vor face. Tragediile se produc de la sine doar atunci când e vorba de catastrofe naturale cu totul imprevizibile. Chiar și atunci, efectele lor distructive pot fi atenuate dacă sunt luate măsuri din timp.

P.S.: Prezența Ministrului de Interne la fața locului când se produce o asemenea tragedie ține de normalitate. Faptul că Ministrul de Interne al României e Gabriel Oprea, cel care se grăbea spre casă, cum o mai făcuse de atâtea sute de ori cu alte ocazii, punând în pericol viața subordonaților lui, e imaginea grotescă a serii de vineri și a tragediei pe care o trăim cotidian în România. Că nu se grăbea ca să analizeze ceva documente și studii despre cum se rezolvă traficul prin București pentru a nu mai fi nevoie de coloane oficiale când miniștrii au urgențe, nici documente despre capacitatea spitalelor din Capitală și din țară în caz de urgențe majore, nici despre condițiile de siguranță în locurile publice din România (altele decât cele menite să-i apere pe niște privilegiați), ci pentru a vedea cum se poate rezolva să crească numărul de coloane oficiale și de privilegiați care să profite de ele. –  PROMPT MEDIA

foto:evz.ro