Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Treizeci de polițiști români, detașați în Slovenia

București: Treizeci de polițiști români, detașați în Slovenia

DISTRIBUIȚI

 politisti141031 – 10112015  –  În cadrul Consiliului extraordinar JAI din 9 noiembrie 2015, miniștrii de Interne au analizat ultimele evoluții privind migrația, convenind o serie de măsuri pentru eficientizarea acțiunilor în derulare. În context, au fost abordate aspectele legate de gestionarea frontierelor externe, procedura de azil în Uniunea Europeană, precum și chestiuni operaționale privind relocarea migranților în țările UE.

Reprezentantul României, secretarul de Stat Bogdan Tohăneanu, a evidențiat aportul țării noastre la efortul comun. În acest sens, a informat membrii Consiliului JAI cu privire la suplimentarea contribuției la FRONTEX, ajutorul care urmează a fi acordat în plan bilateral Sloveniei, de către România, prin detașarea a 30 de polițiști de la Poliția Națională și de la Poliția de Frontieră.

De asemenea, în cadrul discuțiilor, oficialul român a insistat pe necesitatea implementării deciziilor și obținerea de rezultate înainte de a face alte propuneri de noi mecanisme și a subliniat importanța returnării și a punerii în aplicare a planului de acțiune cu Turcia.

Totodată, secretarul de Stat a mulțumit statelor membre pentru sprijinul acordat victimelor incendiului din București din 30 octombrie.  –  PROMPT MEDIA

foto:click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.