Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Piedone zice că se retrage din politică. E doar o strategie?

București: Piedone zice că se retrage din politică. E doar o strategie?

DISTRIBUIȚI

 piedone141408 – 30112015 –  Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, anunță că se retrage din politică definitiv, la o lună după tragedia de la Colectiv. Există persoane din anturajul său care suțin că Piedone ar putrea să revină ”pe cai mari” atunci când lucrurile ”se vor așeza” și va fi găsit nevinovat de acuzele care i se aduc.

”E foarte greu să încep acest mesaj…E foarte greu să îmi găsesc cuvintele să exprim ce simt, ce trăiesc, ce doare cel mai tare, ce regret cel mai mult! Să spun ”condoleanțe” pentru cei care mor pe dinăuntru pentru că le-au murit oameni dragi în Colectiv mi se pare că e prea, mult prea puțin. Să vă descriu ce se simte cu cătușele la mâini (mâinile acelea care semnau”„ca primarul”, ca să mă folosesc de ironia unora) e imposibil! Să caut cuvinte care să mă scuze, să mă explice, să mă scoată nevinovat, mi se pare ca nu e rolul meu! Sunt alții mai îndreptățiți să stabilească adevărul, pe bază legii și a dovezilor. Eu nu pot decât să încerc să înțeleg ce mi se întâmplă și mai ales de ce! Știu că bunul Dumnezeu nu ne dă pedepse, ci lecții din care să învățăm. Totul se întâmplă cu un scop, iar eu am să fac tot ce pot eu, ca om, să aflu ce am de învățat din asta. Am să fac asta alături de familia mea și de oamenii care mi-au rămas aproape în toate aceste momente. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că i-a trimis în viața mea și le sunt lor recunoscător cu tot sufletul. Aici se încheie cariera mea politică. Mă retrag! Dar mă rog însă să vină în fotoliul de primar cineva care să continue ce nu am apucat eu să termin. Am să fiu însă deschis să dau un sfat oricui mi-l va cere. Pentru că am totuși 23 de ani în spate în administrația publică și cred că pot să ajut punând la dispoziție ce am învățat în acești ani. Orice sfat va fi dat însă de pe o banca din Parcul Lumea Copiilor, unde am să îl plimb pe David, nepotul meu drag. El e cel care îmi amintește, chiar și în momentele astea cumplite pentru mine, că există minuni pe pământ. Eu nu am să mai fiu nici primarul Piedone, nici politicianul Piedone. Am să fiu omul Cristian Popescu. Și sper să mă ajute Dumnezeu să fiu cea mai bună versiune a acelui om. Le mulțumesc din suflet celor care m-au votat la alegeri, celor care au avut încredere în mine, colegilor care au muncit alături de mine și tuturor celor care, într-un fel sau altul, m-au ajutat să îmi pun în aplicare proiectele. Vă mulțumesc și vouă că ați avut răbdare să citiți acest mesaj și vă doresc multă, multă liniște!”, a scris Cristian Popescu Piedone pe Facebook.

Fostul primar al Sectorului 4 este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.