141235 – 20112015 – Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență care include o serie de măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale, în concordanță cu Hotărârea și votul Parlamentului privind instalarea actualului Cabinet, printre care și înființarea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic va fi înființat și va funcționa ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în scopul constituirii și promovării unui cadru riguros de consultări publice cu societatea civilă. Organizarea, funcționarea și atribuțiile Ministerului pentru Consultare Publică vor fi adoptate prin Hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență adoptate astăzi. Finanțarea noului minister se va face de la bugetul de stat, ministrul având calitatea de ordonator principal de credite.
Pentru anul 2015, finanțarea Ministerului pentru Consultare Publică se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Personalul din cadrul noului minister va fi salarizat la nivelul celui din Secretariatul General al Guvernului”.
Ordonanța mai stabilește că atribuțiile viceprim-miniștrilor, altele decât cele specifice ministerelor pe care le conduc, vor fi stabilite prin decizie a prim-ministrului.
Actul normativ prevede, de asemenea, înființarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, prin preluarea activităților Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, care se desființează, și a activităților și structurilor din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. În același timp, Ministerul Energiei va fi înființat prin reorganizarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, care se desființează.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice se va numi Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, iar Ministerul pentru Societatea Informațională se va denumi Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
Actul normativ menține prevederea potrivit căreia Cancelaria Primului-Ministru este ‘structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a primului-ministru, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de șeful Cancelariei, cu rang de ministru, numit și eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru. În cadrul Cancelariei Primului-Ministru își desfășoară activitatea unul sau mai mulți secretari de stat și consilieri de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru’.
În schimb, a fost introdus în Ordonanța de Urgență un element de noutate potrivit căruia în structura Cancelariei Primului-Ministru va funcționa directorul de cabinet al Primului-Ministru, cu rang de secretar de stat.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență, ministerele ale căror structuri și denumiri au fost modificate vor supune aprobării Guvernului Hotărâri pentru organizarea și funcționarea acestor instituții. Preluarea personalului în ministerele reorganizate se va face cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat. – PROMPT MEDIA