141356 – 26112015 – Sindicalistul Liviu Luca a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind găsit vinovat de două fapte de corupţie pentru rolul jucat în calitate de prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia. El mai are o condamnare, în dosarul ”Petromservice”, de șase ani cu executare, însă ambele sentinţe nu sunt definitive.
Sindicalistul Liviu Luca a fost găsit vinovat de ”folosire a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite” şi de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis pentru a ascunde o infracţiune asimilată celor de corupţie”. Judecătoria Sectorului 1 a decis condamnarea acestuia la trei ani în regim de detenţie. Instanţa a decis ca timp de doi ani după executarea pedepsei să-i interzică dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie într-un sindicat. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Alţi doi afacerişti implicaţi în aceat caz, au primit condamnări în detenţie: Florin Dumitrescu – doi ani – şi Neculai Miron – doi ani şi șase luni. Instanţa a constatat că firma păgubită, societăţile Sind Tour Trading SRL (unde CNSLR Frăţia este acţionar majoritar), administrată de Tour Mirinvest Timişoara, nu s-a constituit parte civilă în această cauză. – PROMPT MEDIA
foto:ordineazilei.ro