141114 – 13112015 – Tribunalului Militar București din dosarul Colectiv a precizat, în motivarea de arestare a doi pompieri, că Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) era sponsorizat de aceleași firme pe care, ulterior, le controla.
Inspectorii ISU ”prestau servicii pentru persoanele juridice şi fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceştia, ceea ce e evident, este total împotriva prevederilor legii şi regulamentelor care reglementează activitatea ofiţerilor ISU”, se arată în motivarea Tribunalului Militar Bucureşti.
De asemenea, judecătorul a arătat că probabil superiorii celor doi inspectori ISU știau despre aceste activități.
Căpitanul George Matei, unul dintre angajaţii ISU care a efectuat controale în Colectiv, a fost arestat preventiv, marţi, de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală. Instanţa a decis ca Antonina Radu, al doilea angajat ISU care a efectuat verificări în club, să fie plasată în arest la domiciliu.
În motivarea deciziei, judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că nu pot fi luate în considerare susţinerile avocaţilor inculpaţilor, potrivit cărora nu s-a făcut niciun control la Clubul Colectiv, astfel că niciunul din cei doi inspectori ISU nu aveau cunoştinţă de existenţa localului şi nici dispoziţii de a face un control inopinat la acea unitate.
Magistratul subliniază că din declaraţiile martorilor reiese clar faptul că cei doi căpitani s-au oferit să ”ajute” societatea să intre în legalitate în privinţa respectărilor normelor PSI ”ceea ce constituie o gravă deturnare a activităţilor de control pe care aceştia trebuiau să le execute, ceea ce a creat premisele dezastrului petrecut pe data de 30 octombrie în localul respectiv”. Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi subliniază şi că sunt ernoate susţinerile apărării potrivit cărora nu există o legătură de cauzalitate între faptele inculpaţilor şi ”dezastrul produs la Colectiv”. ”Dimpotrivă faptele celor doi inculpaţi sunt printre cele mai importante în lanţul cauzal care a dus în final la această catastrofă,- fără îndoială că în acest lanţ cauzal există şi mulţi alţi vinovaţi ale căror acţiuni sau inacţiuni au avut o contribuţie directă sau indirectă la producerea acestui eveniment, de la nivelul legislativ la nivelul administrativ, astfel este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU – cum se poate vedea din dosarul de urmărire penală (…) va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparţinând acestei instituţii masiv sponsorizate şi eventual sancţionat drastic de aceştia, de asemenea practica încetăţenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi , practică existentă la scară largă la diferite instituţii de control nu poate să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi la toate palierele, unii dintre aceştia susţinând cu seninătate că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi, că nu au fost informaţi, etc (vezi ex. şef birou prevenire incendii fila 90, vol 2 dosar urmarire penală), alţii cerând note explicative, etc”, se mai menţionează în motivare.
În documentul citat se arată că dei doi angajaţi ISU puteau să estimeze riscurile la care se expuneau persoanele care intrau în Clubul Colectiv. – PROMPT MEDIA