141405 – 30112015 – Peste 5.000 de pompieri cu aproximativ 1.100 de mijloace tehnice sunt la datorie pe timpul minivacanţei de 1 Decembrie, iar alţi 3.700 sunt pregătiţi să intervină, pentru asigurarea misiunilor destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.
Premergător şi în timpul minivacanţei de 1 Decembrie, peste 500 inspectori de prevenire desfăşoară, la nivel naţional, activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane (mall-uri).
Pe lângă identificarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii noştri vor asigura instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită utilizatorilor.
Având în vedere că în această perioadă cetăţenii aleg destinaţii care vizează zonele turistice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reaminteşte principalele reguli de prevenire a incendiilor la unităţile de cazare:
Solicitarea informaţiilor în ceea ce priveşte dotarea structurii de cazare turistică cu mijloace de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranţi interiori, detectoare de fum);
Studierea planului de evacuare în caz de incendiu existent pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare;
Identificarea traseelor de evacuare, precum şi a eventualelor butoane manuale de semnalizare a incendiilor;
Informarea personalului existent la recepţii atunci când identificaţi blocarea căilor de evacuare sau depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile;
Interzicerea utilizării instalaţiilor şi aparatelor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. În situaţia identificării deficienţelor în acest sens, se va anunţa, imediat, administraţia unităţii de cazare;
Respectarea interdicţiei privind fumatul şi utilizarea focul deschis. În situaţia în care fumatul este permis, scrumul şi resturile de ţigări se vor arunca în locuri special amenajate.
Pentru gestionarea, cu promptitudine şi eficienţă, a situaţiilor de urgenţă peste 5000 de pompieri salvatori, cu 1.100 mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină, iar alţi 3.700 vor asigură rezerva de personal, în caz de nevoie. – sursa: IGSU – PROMPT MEDIA